PNL A DECIS: Liberalii ies de la guvernare. USL S-A RUPT
PNL A DECIS. USL SE RUPE. Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare.
Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare. Miniştrii liberali urmează să demisioneze din Guvernul Ponta.
Liderii PNL au discutat, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.
Proiectul de rezoluţie dezbătut de conducerea PNL a prevăzut ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.
De asemenea, proiectul a prevăzut şi libertatea aleşilor locali de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi a consiliilor locale fără restricţii de la centru.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente a partidului, că situaţia din USL nu mai poate fi prelungită, el arătând că, "într-un fel sau altul", i se va pune capăt în cursul serii.
Întrebat cum vede discuţiile dintre PSD şi UDMR pentru susţinerea Guvernului Ponta, Antonescu a precizat: "Aceste discuţii sunt vechi, vom discuta".
"Lucrurile sunt totuşi clare de mai multă vreme. Noi am aşteptat, am aşteptat, până la urmă suntem unde eram acum două săptămâni", a adăugat Antonescu.
El a spus că în cursul serii se va lua o decizie.
"Vom lua o decizie, însă ceea ce pot să vă asigur este că această situaţie nu mai poate fi prelungită şi, într-un fel sau altul, îi vom pune punct în această seară", a spus Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai spus că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.
Liberalul a spus că a văzut declaraţia şefului Guvernului şi a apreciat prestaţia mediatică a acestuia.
Antonescu a caracterizat ieşirea premierului de la Guvern drept "teatrală".
Liberalul a spus că l-a sunat pe premier şi l-a întrebat dacă PSD este dispus să accepte formula cerută de PNL şi să se declanşeze procedura de convocare a Camerelor Parlamentului.
Potrivit lui Antonescu, Ponta a răspuns negativ.
"Am văzut mesajul premierului. Am constatat că nu aduce în esenţă abolut nimic nou, mai ales ultima parte în care a subliniat că este gata să numească pe oricine pe funcţiile stabilite dinainte. Asta a fost practic discuţia, acesta a fost din cpaul locului pretextul, că trebuie numite persoane pe funcţiile existente. Acest lucru l-am mai discutat. După părerea mea, nu a venit cu absolut nimic nou", a spus Iohannis.
"Fac încă un apel, înainte de şedinţa politică a PNL, către partenerii şi colegii mei liberali, un apel de a salva proiectul politic numit USL, de a continua să guvernăm împreună şi să aducem la îndeplinire obiectivele fundamentale pentru care am cerut şi am obţinut încrederea concetăţenilor noştri în 2012. Fac acest apel către cei alături de care în opoziţie, în condiţiile extrem de dificile ale regimului Traian Băsescu, regim care controla toate pârghiile şi instituţiile publice româneşti, am putut să avem curaj să avem o viziune pentru România şi capacitatea de a lăsa de-o parte orice fel de orgoliu, orice interes personal, orice fel de interes de partid pentru a construi unul dintre cele mai importante proiecte politice pe care România le-a avut după 1989", a spus Ponta.
Premierul a mai precizat că vrea să lucreze cu Klaus Iohannis.