MENIU

PMP vrea să depună două moţiuni simple la Camera Deputaţilor - surse

PMP vrea să depună două moţiuni simple la Camera Deputaţilor - surse

Partidul Mişcarea Populară, proaspăt înregistrat săptămâna trecută, şi care are în prezent 13 deputaţi, doreşte să iniţieze două moţiuni simple la Cameră, pentru care să ceară sprijinul tuturor parlamentarilor opoziţiei.

Conducerea Partidului Mişcarea Populară a decis luni să depună la Camera Deputaţilor două moţiuni simple, la adresa miniştrilor Transporturilor şi Apărării, în legătură de gestionarea situaţiei după accidentul aviatic din Munţii Apuseni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PMP.

Potrivit surselor citate, moţiunile simple ale PMP îi vor viza pe ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, în legătură cu "gestionarea dezastruoasă a consecinţelor recentului accident aviatic".

Pentru depunerea unei moţiuni simple, este necesar ca documentul să fie susţinut de cel puţin 50 de deputaţi.

În condiţiile în care în acest moment PMP mizează pe 13 deputaţi, formaţiunea doreşte să ceară sprijinul tuturor deputaţilor din opoziţie pentru depunerea moţiunilor, inclusiv a celor de la PDL, au mai precizat sursele citate.

Mai multe articole despre:
parlament moţiune Partidul Mişcarea Populară PMP