MENIU

Petrescu: Reducerea TVA la alte alimente se va decide după evaluarea primului an de TVA 9% la pâine

Petrescu: Reducerea TVA la alte alimente se va decide după evaluarea primului an de TVA 9% la pâine

Reducerea TVA la alte alimente va fi decisă abia după ce se vor colecta datele privind efectele reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, precizând că până în prezent informaţiile arată că a fost o măsură benefică, dar nu poate extrapola.

"Prima problemă care trebuie rezolvată nu e spaţiul fiscal. Răspunsul trebuie să fie la întrebarea cât de eficientă a fost reducerea TVA la pâine. Trebuie să avem mai multe date despre colectare, despre câte firme au apărut la suprafaţă. Dacă avem 6 luni şi un an, putem să vedem dacă a fost o măsură bună. Dacă a fost bună, extindem", a spus Petrescu, întrebată dacă există spaţiu fiscal şi pentru scăderea CAS cu 5 puncte procentuale şi pentru reducerea TVA la carne sau alte alimente.

Oficialul MFP a precizat că nu se opune unei reduceri a TVA pentru alte alimente, dar sunt necesare date pe un termen rezonabil pentru a putea fundamenta o astfel de decizie.

"Datele pe trei luni arată bine, dar poate fi doar o întâmplare, nu aş extrapola. Avem mai multe firme care au apărut", a adăugat Petrescu.

TVA la pâine a fost redusă de la 1 septembrie 2013.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Arad, că în luna septembrie va avea loc evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, după un an de aplicare, după care va fi discutat cu producătorii calendarul scăderii TVA la carne, dar şi la produse tradiţionale, bio şi legume-fructe.

Premierul Victor Ponta a spus că "producătorii de carne cer, pe bună dreptate, scăderea TVA la carne", iar această măsură va fi discutată în toamnă.

Patronatele din industria cărnii au trimis o scrisoare deschisă către FMI, în care solicită acordul pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5%, argumentând că măsura ar urma să combată evaziunea fiscală din domeniu, estimată la 450 de milioane de euro.

Mai multe articole despre:
pâine alimente reducere TVA Ioana Petrescu