MENIU

Petre Daea s-a dat în spectacol și la final de mandat. Cum a realizat că nu mai este ministru?

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, cunoscut pentru replicile sale, care stârnesc de regulă râsul, nu s-a dezmințit nici la ceremonia de predare a ștafetei, care a avut loc vineri dimineață. Daea a glumit în legătură cu situația sa, iar la final i-a adresat un "Te pupă tata!" succesorului.

„Mi-am dat seama ca nu mai sunt ministru în momentul în care nu mi-aţi pus apa în pahar”, a spus la un moment dat Petre Daea, în timpul discuțiilor cu Florin Barbu, cel căruia i-a predat vineri mandatul.

Pe un ton protector și în stilul său pseudometaforic, Daea le-a cerut ziariștilor să-l menajeze pe noul ministru.

„Să nu-l bagaţi în pana scrisului cu ceea ce nevoia de senzaţional apare la un moment dat. Să-l zugrăviți cu mintea și să-l ascultați că aveți pe cine. Are continut Florin Barbu (...) are puterea de a înțelege și are dragostea de ţară”, l-a lăudat Daea.

 

La plecarea din minister, Daea i-a adresat noului ministru un familiar „Te pupă tata!”. 

În mandatele sale, dar în special în ultimul, Petre Daea s-a remarcat mai mult prin replicile și gesturile sale, uneori amuzante, alteori bizare și mai puțin prin realizări concrete.

Lui Daea i s-a reproșat că n-a reușit să obțină ajutoare europene suficiente pentru fermierii români afectați de importurile de cereale din Ucraina sau că și-a angajat aproape toată familia în minister.

 

Vezi aici GAFELE și MOMENTELE  AMUZANTE cu Petre Daea.