Petiţie online pentru panseluţele de 600 de milioane de euro. Oamenii cer DNA să cerceteze cazul
Românii reacționează după dovezile că banul public e risipit cu bună ştiinţă! Printr-o petiție online, cer Direcției Naționale Anticorupție să cerceteze modul în care primăriile din București au cheltuit, în ultimii șapte ani, aproape 600 de milioane de euro pentru amenajarea spațiilor verzi.
"Cerem o anchetă a DNA care să cerceteze fiecare fărădelege consemnată în raportul Curții de Conturi și să facă publice, de urgență, măsurile luate în cazul celor ce se fac vinovați de această scandaloasă risipă de bani publici. Cerem ANAF să facă controale la toate firmele primăriilor bucureştene spre a se vedea dacă acestea și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor și taxelor. Solicităm recuperarea întregului prejudiciu suferit de buzunarul public prin proasta gestionare a bugetelor primăriilor bucureștene", se arată în petiția online.
Asta după ce un audit al Curții de Conturi, publicat săptămâna trecută, arăta că primăriile de sector au cumpărat la suprapreţ coşuri de gunoi, bănci de lemn, panseluţe, crizanteme, leagăne şi arbuşti.
Printre exemplele de risipă a banilor publici se numără tei cumpărați cu 2.500 de lei bucata, crizanteme la prețul de 310 lei bucata, balansoar de 12 mii de lei, dar și coșuri de gunoi care au costat, în unele sectoare, și 2.800 de lei bucata.
Inițiatorii petiţiei au un mesaj și pentru procurorului-șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Îi cer Laurei Codruța Kovesi să dispună cercetarea cazurilor prezentate în raportul Curții de Conturi, să identifice și să tragă la răspundere vinovații. Printre inițiatorii petiției se află "Asociația Bună Dimineața, București!", "Asociația Pro.Do.Mo", "CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică", dar și "Fundația ECO-CIVICA". Până acum, peste șase sute de persoane au semnat petiția, pe site-ul de-clic.ro, iar iniţiatorii vor să obţină o mie de semnături.