PDL a rămas fără niciun primar în Buzău, după ce ultimii trei au migrat la PSD
Partidul Democrat Liberal a rămas, în Buzău, fără niciun primar, după ce ultimii trei aleşi, pe care îi mai avea formaţiunea democrat-liberală, au migrat la PSD, în baza Ordonanţei 55 sau au devenit independenţi, informează Mediafax.
Potrivit unor surse din PSD Buzău, formaţiunea social-democrată numără, în prezent, 76 de primari în judeţul Buzău, după ce primarul PDL al comunei Vâlcelele, Dumitru Spiță, a ales să migreze la social-democraţi, în baza ordonanţei care permite migrarea aleşilor locali către alte partide fără pierderea mandatului. Potrivit aceloraşi surse, în afara acestui ales, ultimii doi primari pe care PDL îi mai avea în judeţul Buzău, primarul comunei Balta Albă, Georgian Calotă şi primarul comunei Movila Banului, Frusina Ghinea, au plecat din partid, preferând să rămână independenţi.
În aceste condiţii, în prezent, PDL nu mai are la Buzău niciun primar, PNL deține opt primari, în timp ce PSD numără 76 de primari. Totodată, un primar, însă de la PNL, a ales să rămână independent. Printre cei trei independenţi se numără şi primarul comunei Valea Salciei, Marian Mușat, cel care, în luna septembrie, a postat pe contul său personal de Facebook şi pe cel al Primăriei o întrebare, celor din lista sa de prieteni, în care le cerea să-l sfătuiască către ce partid să migreze.
Trebuie spus că pe durata Ordonanţei 55, la Buzău, către PSD au migrat 30 de primari.