PCM, despre refuzul lui Dragnea de a tăia o panglică: Îşi bate joc de simbolurile secuilor
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, afirmă, referitor la gestul vicepremierului Liviu Dragnea care, la inaugurarea DJ 174A Vatra Dornei - Borsec, a refuzat să taie o panglică în culorile steagului secuiesc, că acesta îşi bate joc de simbolurile secuieşti.
Kulcsar Terza Jozsef a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că, dacă statul vrea să îi respecte pe maghiari, trebuie să accepte şi simbolurile acestei comunităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă statul român vrea să îi respecte pe maghiari, trebuie să accepte şi simbolurile, limba maternă şi cultura acestei comunităţi. Nu este cinstit ca Liviu Dragnea să-şi bată joc de simbolurile noastre. Noi respectăm drapelul României. Niciodată nu am cerut ca drapelul României să fie înlăturat, ci doar ca alături să fie arborat şi cel secuiesc”, a spus liderul PCM Covasna.
Joi, vicepremierul Liviu Dragnea a participat la inaugurarea DJ 174A Vatra Dornei - Borsec, în Harghita, unde a tăiat panglica tricoloră, dar a refuzat să taie şi o panglică în culorile steagului secuiesc, pusă la sugestia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba. "Este singura panglică pe care am recunoscut-o şi pe care o recunosc, este tricolorul românesc. Sunt membru al Guvernului României, am venit aici să inaugurez o investiţie publică pe teritoriul României şi am tăiat panglica ce se taie oriunde în această ţară, şi la Teleorman tăiem aceeaşi panglică, şi la Cluj, şi oriunde, am tăiat-o cu drag şi o ţin la piept", a spus Liviu Dragnea.