MENIU

Pavel Filip, după întâlnirea cu Cioloş: Prietenul la nevoie se cunoaşte! Mulţumesc României

Premierul Republicii Moldova a postat pe pagina sa de facebook, un scurt comentariu după întâlnirea pe care a avut-o cu Dacian Cioloş, precizând că mulţumeşte României pentru mâna de ajutor acordată. Acesta a mai punctat, făcând referire la România, că "prietenul la nevoie se cunoaşte".

Redăm, în continuare, postarea de pe facebook a premierului Moldovei:

"Prietenul bun la nevoie se cunoaşte! Mulţumesc României că a întins o mână de ajutor ţării mele. Am avut o discuţie constructivă şi pragmatică cu Premierul Dacian Cioloş. Mai mult ca oricând acest sprijin este vital pentru Republica Moldova. Vrem să demonstrăm prin fapte concrete că Guvernul pe care îl conduc este unul credibil. Vom fi concentraţi doar pe acţiuni. Ne-am propus în primele 100 de zile să îndeplinim măsurile rapide de stabilizare a situaţiei financiare, dar fără sprijinul României ar fi foarte greu. România e un prieten care la nevoie se cunoaşte. Noi nu solicităm un credit mare de încredere, pentru că noi vom demonstra că paşii noştri sunt concreţi", se arată pe pagina sa de facebook.