MENIU

Stănescu şi Teodorovici, convocaţi de Dragnea la Parlament. Se pregăteşte o nouă rectificare

Paul Stănescu şi Eugen Teodorovici, convocaţi de Dragnea la Parlament

Vicepremierul Paul Stănescu şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-au aflat, vineri, mai bine de patru ore, în biroul lui Liviu Dragnea, la Parlament, unde au discutat despre o nouă rectificare bugetară. Un alt subiect a fost legat de modificările ce vor fi aduse Codului finanţelor publice locale. Potrivit Realitatea TV, discuţiile nu au avut niciun rezultat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a convocat pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi pe ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, pentru o discuţie despre "echilibrarea bugetelor locale".

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a avut, pe 11 octombrie, la Parlament, o primă discuţie cu preşedintele PSD pe tema Codului Finanţelor Publice Locale, întâlnire la care a participat şi vicepremierul Paul Stănescu.
 
Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 22 februarie 2018, la Adunarea generală a UNCJR, că proiectul Codului finanţelor publice locale urmează să fie adoptat până la sfârşitul anului, ea avansând posibilitatea ca suma de 750 de lei/locuitor, din formula de echilibrare, să poată fi crescută.

"Elementul principal al codului va fi formula de echilibrare a bugetelor locale. Aşa cum am încercat şi în 2018, conform programului de guvernare, ne-am propus ca 100% din impozitul pe venit să fie sursa bugetelor locale, şi echilibrarea să conducă la bugete minime de funcţionare. După cum ştiţi, în 2018 s-a stabilit 750 de lei pe locuitor", le-a spus Dăncilă preşedinţilor de CJ.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea Eugen Teodorovici Paul Stanescu