MENIU

SRI e acuzat că desfăşoară un proiect de "supraveghre în masă". UPDATE: Reacţia SRI

Patru organizaţii neguvernamentale au trimis luni o scrisoare deschisă mai multor instituţii naţionale şi europene, prin care cer anularea unui proiect al SRI, finanţat din fonduri europene, despre care susţin că ar fi unul "de supraveghere în masă", anunţă APADOR-CH. În replică, ministrul interimar al Comunicaţiilor, Dragoş Tudorache, a declarat luni că proiectul SRI SII Analytics, despre care mai multe organizaţii neguvernamentale afirmă că ar fi unul "de supraveghere în masă" a cetăţenilor, a fost aprobat pentru că îndeplinea toate criteriile din ghidul de finanţare.

UPDATE. Proiectul de 31,5 milioane de euro "SII Analytics - Sistem informatic de integrare şi valorificare operaţională şi analitică a volumelor mari de date", despre care patru ONG-uri au susţinut că ar permite Serviciului Român de Informaţii (SRI) supravegherea generalizată a populaţiei şi au cerut anularea lui, nu colectează date noi, ci le analizează pe cele existente, susţine SRI.

Proiectul "SII Analytics - Sistem informatic de integrare şi valorificare operaţională şi analitică a volumelor mari de date" este destinat asigurării unei capacităţi superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituţii din România, precizează Serviciul Român de Informaţii.

"Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informaţiei relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic şi procedural, instituţiile statului vor putea accesa informaţiile integrat, rapid şi eficient", susţine SRI.

Potrivit Serviciului Român de Informaţii, sistemul, considerat de patru ONG-uri "un adevărat Big Brother", nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente, scrie news.ro.

SRI explică: Proiectul "SII Analytics" nu colectează date noi, ci le analizează pe cele existente

"APADOR-CH împreună cu alte trei organizaţii neguvernamentale a trimis astăzi această scrisoare deschisă mai multor instituţii naţionale şi europene ( Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene, Primul Ministru, MCSI, Comisia de control a SRI, CSAT), exprimându-şi îngrijorarea cu privire la un proiect de supraveghere în masă implementat de Serviciul Român de Informaţii, cu o finanţare europeană", se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki .

Potrivit sursei citate, SRI a câştigat un proiect pe fonduri europene prin care intenţionează să achiziţioneze software şi hardware de 25 de milioane de Euro pentru "consolidare şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice”.

"Proiectul, numit "SII Analytics”, are un potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României – un adevărat sistem informatic Big Brother – fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetăţeneşti sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituţii publice la datele personale colectate şi integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale", se mai arată în comunicat.

Mai multe articole despre:
măsuri SRI anunţ ONG decizii numiri Dragos Tudorache