MENIU

Partidul Social Democrat german luptă pentru supraviețuire, în cea mai neagră perioadă

Social democrații germani rămân la guvernare, cu o formulă inedită la șefia interimară a partidului, dar au nevoie de o reinventare pentru a supraviețui pe scena politică.

Partidul Social-Democrat german (SPD) a numit luni o conducere interimară formată din trei lideri, după demisia președintelui grupării, Andrea Nahles.

Noii lideri sunt Manuela Schwesig, premier al statului Mecklenburg-Vorpommern, Malu Dreyer, premier al statului Rhineland-Palatinate și Thorsten Schäfer-Gümbel, lider al SPD în Hesse.

Demisia lui Nahles a pus sub semnul întrebării șansele de supraviețuire ale coaliției de guvernare conduse de creștin-democrații cancelarului Angela Merkel.

SPD, partenerul junior din guvernul federal, rămâne deocamdată în coaliție, dar viitorul este incert.

Analiștii atrag atenția că partidul ar trebui să își numească un nou lider și să găsească o soluție pentru apropiatele alegeri care vor avea loc în această toamnă în mai multe state.

La precedentele alegeri parlamentare, acum doi ani, SPD a obținut cel mai slab scor din 1993 și până azi.

În luna mai, partidul a suferit o dublă lovitură. La alegerile europarlamentare din 26 mai, principalul partid german de stânga a obținut doar 15,8%, venind pe locul trei, după creștin-democrați și Verzi. În plus, SPD a fost învins în scrutinul din Bremen, orașul stat unde a deținut puterea în ultimii 74 de ani.

Mulți lideri consideră că principala problemă a SPD este implicarea în coaliția cu Merkel. Un comentariu al redactorului-șef al Deutsche Welle, Ines Pohl, merge în aceeași direcție.

”Timp de șase ani, partidul social-democrat a fost partenerul junior în marea coaliție și nu a reușit să-și impună propria agendă în fața unei cancelare abile. Fie că era vorba de salariul minim sau de îngrijirea copiilor: practic toate reformele inițiate de SPD au fost transformate de Angela Merkel în câștiguri politice proprii. SPD nu a găsit răspunsul adecvat, programatic, la problema fundamentală de a se repoziționa într-un peisaj politic german, în care un CDU liberal a preluat multe subiecte clasice ale SPD. În schimb, social democrații au preferat luptele interne și au prezentat mereu lideri noi.

Acum, Andrea Nahles demisionează din toate funcțiile (din fruntea SPD și de la președinția grupului parlamentar social-democrat din Bundestag - n. red.). Totul devine posibil. SPD a atins un nivel atât de scăzut, încât multe voci din interior cer să se pună capăt marii coaliții. Indiferent, care ar fi prețul”, scrie Ines Pohl.

Deocamdată, social-democrații merg mai departe alături de Merkel, dar la sfârșitul lui iunie se vor întâlni pentru a lua o decizie cu privire la viitoarea direcție a partidului.

Mai multe articole despre:
Germania alegeri Angela Merkel social-democraţi SPD