MENIU

Parlamentarii, program în teritoriu pentru a merge la deschiderea anului școlar

Parlamentarii vor avea activitate în teritoriu luni, pentru a putea participa la deschiderea anului școlar, conform anunțurilor făcute săptămâna trecută de reprezentanții celor două Camere.    

Marți, deputații își vor desfășura activitatea după programul zilei de luni, iar miercuri, după cel de marți, potrivit secretarului acestui for, Ioana Bran.

La Senat, marți se va reuni Biroul permanent, vor fi reuniuni ale grupurilor parlamentare și lucrări în plen.

Aproximativ 2,3 milioane de elevi și copii de grădiniță din învățământul preuniversitar vor începe luni cursurile anului școlar 2017-2018. Dintre aceștia, 165.000 sunt elevi de clasa pregătitoare, iar aproape 400.000 sunt copii de grădiniță.

Cursurile noului an școlar însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura noului an școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 — 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 — 15 iunie 2018).

Elevii de clasa a V-a vor învăța în prima parte a semestrului I după un Compendiul introductiv pentru gimnaziu până la finalizarea manualelor.

Mai multe articole despre:
parlament