MENIU

Parlamentul pregătește pensii speciale și pentru primari. Cum va beneficia Iohannis de măsură

Dupa ce şi-au votat legea pensiilor speciale, parlamentarii se gândesc şi la aleşii locali. Mai exact, vor ca şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judetene să primească indemnizaţii speciale la bătrâneţe. De prevedere ar beneficia inclusiv preşedintele Klaus Iohannis dar şi fostul şef de stat, Traian Băsescu.

Deputaţi din toate formaţiunile politice, în frunte cu preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Ciprian Nica au depus la Parlament, chiar în ultima zi a sesiunii parlamentare, un proiect de modificare a Legii 393 din 2004 privind Statutul aleşilor locali, care prevede introducerea de indemnizaţii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, scrie Adevarul

„Adevărul“ a intrat în posesia acestui proiect şi vă prezintă principalele prevederi. Astfel, sumele de bani pe care aleşii le vor primi la bătrâneţe, pe lângă pensia normală, pornesc de la trei-patru sute de lei pentru un primar de comună cu un singur mandat şi depăşesc 4.000 de lei, de pildă, în cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu, care are două mandate.

Printre beneficiari se numără inclusiv actualul preşedinte, Klaus Iohannis, dar şi fostul preşedinte Traian Băsescu, pentru cei patru ani petrecuţi la cârma Capitalei. Potrivit deputatului UDMR Szabo Odon, unul dintre semnatari, aproximativ 10.000 de persoane ar putea primi indemnizaţii speciale, dacă proiectul va fi aprobat.


Proiectul semnat de 30 de deputaţi din toate partidele politice, inclusiv de liberalii de Radu Zlati şi Mircea Man, prevede instituirea unei indemnizaţii de limită de vârstă, adică a unei pensii speciale, pentru categoriile menţionate mai sus, pe motiv că primarii şi viceprimarii, respectiv şefii de Consilii Judeţene nu pot avea şi alte activităţi în afara celor administrative. În expunerea de motive, aleşii din Parlament deplâng faptul că „mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean au plecat din sfera de activitate privată, renunţând astfel la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale“. Mai mult, ei susţin că ocuparea funcţiei de primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean ar putea astfel să devină mai „atractivă“. Calculul propus este copiat după modelul pe care l-au brevetat când au adoptat tocmai legea privind acordarea de pensii speciale pentru parlamentari.

Astfel, potrivit articolului 32., alineatul 2 din proiect, pensia specială va fi rezultatul dintre produsul numărului lunilor de mandat şi 0,55% din indemnizaţia brută lunară a unui lider local. De asemenea, potrivit proiectului, indemnizaţia se acordă, la fel ca la parlamentari, în limita a trei mandate şi doar dacă primarul sau preşedintele de CJ a deţinut funcţia respectivă mai bine de doi ani. De pildă, preşedintele CJ Călăraşi, Răducu Filipescu, care se află la al treilea mandat în fruntea judeţului, ar primi o pensie specială de peste 5.000 de lei. Pe de altă parte, acelaşi document prevede că aleşii locali condamnaţi pentru fapte de corupţie vor fi exceptaţi de la acordarea indemnizaţiei.