Parlamentul, precizare în limbaj de lemn despre ”incendiul” mediatizat: ”A rezultat mirosul de fum”
Camera Deputaților a transmis un comunicat de presă în care face precizări despre presupusul incendiu care ar fi avut loc loc dimineață, în clădire. Astfel, într-un limbaj tehnic ce aduce aminte mai degrabă de limbajul de lemn, se menționează cauzele incidentului: ”în subsolul clădirii, într-unul dintre tuneluri, s-au efecuat unele lucrări de mentenanță, activități curente de reparație și întreținere. În urma acestora, a rezultat mirosul de fum”.
Redăm, în continuare, continuare, comunicatul de presă:
”Ca urmare a unor relatări apărute în această dimineață în mass-media referitoare la incendiul din Palatul Parlamentului, facem următoarele precizări:
În subsolul clădirii, într-unul dintre tuneluri, s-au efecuat unele lucrări de mentenanță, activități curente de reparație și întreținere. În urma acestora, a rezultat mirosul de fum, care a fost aspirat de sistemul de ventilație, fără a produce însă vreun pericol.
Precizăm, de asemenea, că nu a fost nevoie de evacuarea personalului sau de alte măsuri specifice de urgență, așa cum apare în unele relatări de presă”, se arată în document.