MENIU

Parlamentul cere revocarea şefului ASF, Mişu Negriţoiu

Parlamentul cere revocarea şefului ASF, anunţă Realitatea Tv. Conducerea Senatului discută marți solicitarea Comisiei economice de înscriere pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului a raportului asupra propunerii de revocare a lui Mișu Negrițoiu din funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, membru executiv al Consiliului ASF.

Funcţia este deţinută de Mişu Negriţoiu. Nemulțumirile sunt legate de criza polițelor RCA, însă au apărut și după scandalul privatizării pensiilor private, anunţă sursa citată. Raportul a fost întocmit în octombrie anul trecut de comisiile de specialitate ale Parlamentului, în urma unei analize asupra modului în care ASF a gestionat, la acel moment, criza de pe piața RCA.

Potrivit documentului, membrii comisiilor de specialitate au constatat că reputația lui Mișu Negrițoiu "este iremediabil afectată de imaginea nefavorabilă creată în piața de asigurări".

Ședința Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să aibă loc marți de la ora 14,30.