MENIU

Parlamentul a primit cererile procurorilor DNA pentru cercetările din DOSARUL MICROSOFT

Cererea procurorilor DNA în dosarul Microsoft a ajuns marţi după-amiază la Camera Deputaţilor, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea acestui for legislativ.

Ca urmare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni miercuri dimineaţă, la ora 9.45, pentru a decide parcursul şi calendarul în ceea ce priveşte această cerere a DNA, au menţionat sursele citate.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, a articolelor 12 şi 19 din Legea 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu- pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme - pentru abuz în serviciu; senatorul  Petru Șerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan NICA, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Mai multe pe MEDIAFAX

Mai multe articole despre:
null