MENIU

Parlamentul a decis: mașinile parcate neregulamentar pe trotuar pot fi ridicate de Poliția Rutieră

Mașină - imagine de argivă

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în plen, o inițiativă legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz iar proiectul de lege merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 232 de voturi „pentru", trei „împotrivă" şi 29 de abţineri și modifică, practic, OUG nr. 195/2002. Mai exact, aceasta permite Poliţiei Rutiere să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă, relatează HotNews.ro.

"În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia", se arată în expunerea de motive.

Proiectul vine în sprjinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini, susține inițiatorul proectului, deputatul USR Cătălin Drulă.

La dezbaterile proiectului de lege deputații AUR s-au abținut de la vot, pe motiv că proiectul de lege poate face loc „multor abuzuri".