Liderul parlamentarilor PSD: "Majoritatea rezistă"
Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a declarat, luni, că majoritatea parlamentară "va rezista, va funcţiona şi nu va da greş".
În contextul plecării din partid a patru deputaţi, întrebat dacă mai există majoritate parlamentară, Suciu a spus: "Cred că această întrebare o aud în fiecare săptămână de fiecare dată când se întâmplă ceva. Majoritatea parlamentară este cea pe care o ştiţi cu toţii, pe care o ştim cu toţii şi, paradoxal, pe care o ştiu şi cei din Opoziţie: PSD-ALDE şi, având în vedere şi acel protocol de colaborare parlamentară avut cu UDMR, nu s-a întâmplat decât cu o singură excepţie ca această coaliţie să nu reuşească să treacă legi importante fie ele ordinare sau organice să treacă prin Parlament. Mă bazez şi ne bazăm pe toţi cei 144, acum, de parlamentari PSD, pe cei 19 parlamentari de la ALDE".
El a explicat că Ion Mocioalcă, unul dintre parlamentarii plecaţi din PSD, are o relaţie "extrem de apropiată" cu Victor Ponta.
"Se ştie foarte bine că domnul Mocioalcă a avut şi are o relaţie extrem de apropiată cu domnul Victor Ponta, îi leagă şi o relaţie de rudenie. Oarecum ne aşteptam la acest lucru. Domnul Spânu este coleg şi prieten cu domnul Mocioalcă, prin urmare, alegerea a fost, haideţi să spunem, naturală, iar chestiunile care ţin de discuţiile care au loc în anumite filiale totul se decontează aici în Camera Deputaţilor", a spus Suciu.
Potrivit acestuia, în ciuda unei luni grele, în care se discută bugetul de stat în Parlament, majoritatea va rezista.
"Eu vă spun şi le spun celor care se bucură: acest partid şi cei foarte mulţi membri au muncit în campaniile electorale, în special militanţii, consilierii locali, primarii, ca să trimitem în Parlament deputaţi care să susţină majoritatea parlamentară. Aş putea să fac aprecieri negative la adresa celor care pleacă şi nesocotesc acest mandat şi aceste speranţe puse în ei, nu o să o fac. În schimb, o să vedeţi că, în ciuda unei luni foarte grele care se anunţă, cu discuţii şi vot pe buget, cu acea deja mult trâmbiţată moţiune de cenzură, cu celelalte legi care se referă la reforma în domeniul judiciar, veţi vedea că această majoritate parlamentară va rezista, va funcţiona şi nu va da greş", a susţinut Suciu.
El a completat că PSD are porţile deschise discuţiilor. "Bineînţeles că avem porţi deschise, suntem un partid social-democrat deschis tuturor discuţiilor. În schimb, eu nu am să fac ceea ce fac colegii noştri din Opoziţie că mai pleacă unul, că mai vin 10, că pleacă 12. Rolul meu este acela de a asigura, alături de colegii mei, mulţi deputaţi PSD, că tot ce au sperat românii în 2016 şi militanţii noştri de partid, când au votat un program de guvernare, acesta se va pune în practică", a menţionat Suciu.
Liderul deputaţilor PSD a afirmat că oamenii care au avut încredere în partid aşteaptă legi bune. "Şi nu neapărat să căutăm în coarne unor oameni care pot fi mai apropiaţi de altcineva decât de actuala conducere a PSD. (...) Se întâmplă periodic, la începutul actualei sesiuni a fost aşa un val anunţat, că pleacă 20, că pleacă 30. Au plecat astăzi patru, le urez foarte mult succes, cât se poate să fie succesul acesta în ceea ce priveşte deja adversari politici, dar viaţa merge înainte, iar bătăliile se poartă în Parlament şi în campanie", a punctat Suciu.
Deputaţii Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au părăsit PSD şi s-au alăturat formaţiunii conduse de Victor Ponta - Pro România.