Parlamentarii pun la cale un nou TUN: să devină automat funcţionari publici
Pe final de mandat, parlamentarii îşi pregătesc o lege pentru bunăstarea lor. Potrivit proiectului de lege, aleşii care nu prind un loc în viitorul legislativ, devin de drept şi fără concurs înalţi funcţionari publici. Singura condiţie este să aibă cel puţin un mandat de parlamentar şi studii superioare.
Miza centrală a proiectului o constituie funcţiile pe care parlamentarii le pot ocupa dacă nu mai sunt aleşi. Sunt vizate posturi în administraţia centrală, dar şi cea locală, anunţă digi24.ro.
Dacă devine înalt funcţionar public, un fost parlamentar poate fi numit în funcţia de prefect, subprefect sau poate ocupa postul de secretar general al Guvernului ori în ministere. Mai sunt însă şi alte funcţii la care aspiră aleşii. Haralambie Vochiţoiu, senator UNPR: „Deci atenţie, eu parlamentar, facultăţi, doctorate, Institutul de Diplomaţie Român absolvit, reţineţi, eu acum, dacă nu trece legea asta, eu nu pot fi ambasador. Ceea ce sunt foarte supărat pe treaba asta.
Şi-au creat o castă acolo unde nu poate să mai intre nimeni. Deci eu, la legea asta, asta am avut pretenţia: să deschideţi uşile şi altora, nu numai neamurilor voastre cum era la notari. Nu se poate aşa ceva, din tată în fiu, că nu e monarhie!”
Aleşii spun că legea actuală este prea restrictivă. Vor să ajungă la statutul de înalt funcţionar public mai uşor. Adică, fără concurs. Mai mult, iniţiatorii vor şi abrogarea articolului din actuala lege care le interzice celor care au făcut poliţie politică să devină înalţi funcţionari publici.