Alegeri parlamentare 2020. Câte milioane de români au drept de vot
Numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 2 decembrie este de 18.191.396, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă.
AEP informează că Registrul electoral a fost actualizat în urma datelor primite de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi de la Direcţia Generală de Paşapoarte, precum şi de la primării.
Conform unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES de AEP, după efectuarea tuturor actualizărilor, numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 19.604, iar numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 740.367. Un număr de 35.808 cetăţeni români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, iar 3.078 au optat pentru votul la secţia de votare prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro.
AEP precizează că 34.192 de alegători care au domiciliul în România şi care au optat să voteze în străinătate, atât pentru votul prin corespondenţă, cât şi pentru votul la o secţie de votare, au fost radiaţi din listele electorale permanente din ţară pentru acest scrutin.