MENIU

Parchetul General: Faptele din dosarul privind ancheta alegerilor din 2009 se prescriu în acest an

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a precizat miercuri că faptele pentru care s-a început urmărirea penală în dosarul privind alegerile prezidențiale din 2009 se prescriu în opt ani, conform noului Cod penal.

"Menționăm că faptele pentru care s-a început urmărirea penală se prescriu potrivit legii vechi — art. 122 lit. b și c din vechiul Cod penal — în termen de 10 ani, respectiv 8 ani în conformitate cu legea nouă — art. 154 alin. 1 lit. c din noul Codul penal", arată PÎCCJ într-un comunicat de presă.

Parchetul General a anunțat luni că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări "in rem" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391, alineatele 3 și 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 Cod penal (fost articol 62 alineatele 3 și 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea președintelui României, modificată și republicată).

"Totodată, precizăm că în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014: "(...) dispozițiile art. 5 din noul Cod penal (aplicarea legii penale mai favorabile) sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive, în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile'", explică PÎCCJ.

Parchetul General a deschis acest dosar după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidențiale din decembrie 2009. Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea.

El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu. În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o "simplă cină", unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic și Neculai Onțanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenți Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi.