Paleologu: "Mircea Diaconu este bun actor în roluri de prost și a găsit pe alții mai proști! "
Theodor Paleologu, prezentat drept singurul candidat intelectual la alegerile prezidențiale, a lansat un șir de atacuri la adresa contracandidatului Mircea Diaconu, despre care spune că are o singură calitate:"E un bun actor în roluri de prost". Paleologu mai spune că, de fapt, ținta atacurilor o reprezintă cele două partide care îl susțin pe Diaconu, ALDE și Pro România. "Ținta nu e atît Diaconu cît ALDE și Pro România (știu, e plicticos să tot explici ironii)."
"Mircea Diaconu este bun actor în roluri de prost. Și a găsit pe alții mai proști: ALDE și Pro România n-au fost în stare să genereze o candidatură cît de cît plauzibilă.
Nota Bene: Ținta nu e atît Diaconu cît ALDE și Pro România (știu, e plicticos să tot explici ironii).
Văd că unele spirite delicate s-au șifonat de faptul că am utilizat cuvinte îngrozitoare în precedenta mea postare: "prost" și "proști" ("vai, vai, domnule Paleologu, vă credeam un om cult și manierat, vă credeam un diplomat").
Consider că studierea prostiei omenești e o temă imensă a istoriei culturale (exemple: Homer, Lucian de Samosata, Erasmus, Montaigne, Voltaire, Flaubert, Caragiale, Eugen Ionescu etc.). Am scris și am ținut cursuri pe această temă.
Cred, de asemenea, că prostia e principalul factor explicativ în politica românească. E o valoare sigură. Mereu poți miza pe prostia adversarului.
Evident că am aplaudat panarama lui Mircea Diaconu de pe scările Ateneului și am fost încîntat de susținerea pe care i-o acordă ALDE și Pro România.
Îmi notasem mai demult o frază de-a lui Vladimir Jankélévitch: "Simplul fapt că pentru mulți oameni prostia e singurul mod de a fi inocenți dovedește mizeria condiției noastre".
Bine că n-a candidat omul la președinția Franței: s-ar fi găsit tot felul de delicați să-i reproșeze limbajul. De fiecare dată cînd vorbești despre prostie, fie și în termeni generali, se supără cîte cineva", conchide Theodor Paleologu pe Facebook.