Șova, prima reacţie după votul de respingere a arestării sale
Dan Șova a declarat, miercuri, după ce plenul Senatului a respins cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării sale preventive, că așteaptă să trimită cineva dosarul său în instanță pentru a se apăra în fața judecătorilor.
"Un proces se desfășoară în instanță. De acum încolo aștept să trimită cineva dosarul în instanță, așa că voi putea să mă apăr acolo în fața judecătorilor", a declarat Șova la plecarea din Senat.
Referindu-se la ungerea sa cu mir de către senatoarea PSD Florina Jipa, Șova a spus: "Un gest prietenesc foarte frumos. Sper să fie de Buna Vestire".
Senatorii au respins miercuri solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Dan Șova, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.
Din totalul de 151 de voturi exprimate, 79 de voturi au fost în favoarea solicitării iar 67 împotrivă. Cinci voturi au fost anulate.