Șova, despre excluderea din PSD: O să îmi iau un timp de reflecție. Sancțiunea cred că e justificată
Senatorul PSD, Dan Șova, a afirmat, joi seară, cu privire la excluderea sa din partid, că este o sancțiune pe care o consideră justificată, afirmând că unul dintre argumentele pentru care i-a fost aplicată este încălcarea unui principiu de bază al partidului, respectiv unitatea acestuia, potrivit Realitatea TV.
”Da, am fost exclus, dar rămân social democrat. Îmi iau un timp de reflecție să îmi dau seama de ce s-a luat această decizie. Eu, dacă am să mă alătur vreunui partid, o să mă alătur tot PSD. Nu mă gândesc la nimic, deocamdată accept sancțiunea care mi-a fost aplicată. Cred că e și justificată. Argumentul e că am încălcat un principiu de bază, acela al unității partidului. Eu l-am încălcat. Îmi asum decizia făcută și nu mă alătur altui partid. Nu am dat o perioadă, îmi asum un timp de reflecție, mă gandesc. Nu am avut niciodată o relație tensionată cu Liviu Dragnea. Am fost taxat pentru ce s-a întâmplat după data de 16 noiembrie”, a afirmat Dan Șova.