MENIU

Șova: Am luat decizia de a mă autosuspenda din toate funcțiile deținute în cadrul PSD

Senatorul Dan Șova a anunțat, miercuri, după votul Senatului în cazul său, că a luat decizia de a se autosuspenda din toate funcțiile deținute în cadrul Partidului Social Democrat, potrivit Agerpres.

"Am luat decizia de a mă autosuspenda din toate funcțiile deținute în cadrul Partidului Social Democrat. În urma evenimentelor din ultimele zile, am luat decizia de a mă autosuspenda din toate funcțiile deținute în cadrul Partidului Social Democrat. După cum am afirmat și astăzi în plenul Senatului României, îmi susțin pe deplin nevinovăția și consider că decizia de astăzi, a colegilor senatori, îmi va permite să mă apăr în fața judecătorilor, așa cum se cuvine, dacă dosarul va ajunge la instanță", a precizat Șova, într-un comunicat transmis Agerpres.

Totodată, Șova a afirmat că Direcția Națională Anticorupție are toate mijloacele necesare pentru a putea finaliza cercetările în dosarul său și pentru a lua o decizie finală cu privire la acesta.

"Am deplină încredere în Justiția din România. Consider că și colegii parlamentari au arătat prin votul de astăzi că un proces se desfășoară în instanță. Justiția nu se efectuează prin arestări, ci prin judecata și deciziile judecătorilor'', conchide senatorul PSD.

 

Senatorii l-au salvat pe Dan Şova de arest. Vot favorabil pentru reţinerea şi arestarea lui Vâlcov

 

 

 

Dan Şova a scăpat de arest. Senatorii au votat împotriva reţinerii şi arestării fostului ministru, anunţă Realitatea TV. Rezultatul votului: 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă" şi 5 anulate. Ceva mai devreme, Dan Şova ceruse, într-un discurs susţinut în faţa colegilor săi din Parlament, să i se dea posibilitatea să se apere în libertate. În schimb, colegul său din PSD, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, a primit aviz favorabil pentru arestare. Rezultatul votului: 97 de voturi "pentru", 48 "împotrivă" şi 5 anulate. Vâlcov ceruse senatorilor să avizeze cererea DNA.

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Dan Șova, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.

Din totalul de 151 de voturi valabil exprimate, 79 de voturi au fost în favoarea solicitării, iar 67 împotrivă. Cinci voturi au fost anulate.

Întrucât nu a fost întrunit votul majorității senatorilor, Senatul nu a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în cazul lui Dan Șova, notează Agerpres.

Senatorii au încuviințat însă solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) de reținere și arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

Senatul a adoptat hotărârea cu 97 de voturi pentru, 48 împotrivă și 5 anulate. Votul a fost secret cu bile.

Şova le-a cerut senatorilor să îl lase în libertate

În discursul susţinut în faţa parlamentarilor, Dan Şova a susţinut că nu se va opune deciziei procurorilor, dar a apreciat că, în cazul său, eventuala reţinere şi, ulterior, arestare, "nu rezolvă problema". La final, Şova le-a cerut colegilor să-i dea şansa să se apere în libertate.

"Întrebarea este dacă mă opun Justiţiei? Nu! (...) Deşi consider nedrept, nu voi protesta dacă un procuror mă anchetează. Nu cred că reţinerea şi arestarea rezolvă problema. Îmi doresc ca domnul procuror să trimită odată acest dosar în instanţă şi să ne judecăm. (...) O să vă rog, cu prietenie, onoare şi colegialitate, să înţelegem că noi, prin legiferare, am dat Parchetului şi DNA toate mijloacele, toate posiblităţile legale, toţi expertii şi toată tehnica pentru a combate un flagel nedrept pentru România. Şi am păstrat pentru noi, cetăţenii României, un singur lucru: libertatea", a spus Dan Şova.

"De când a început acest dosar alerg să-mi demonstez nevinovăţia. Vă rog, şi o spun cu demnitate, să-mi daţi posibililitatea, prin votul de azi, respingând cererea DNA, să mă pot apăra ca om liber şi vă garantez că, peste câţiva ani, când vom avea soluţia definitivă în acest dosar, veţi constata că nu aţi greşit", a încheiat Şova.

De ce este acuzat Şova

Anchetatorii au cerut incuviintarea retinerii si arestarii senatorului in dosarul privind contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari.

Procurorii au date si indicii ca Sova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, in incercarea de a-si dovedi nevinovatia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societatii de avocati, pentru a ascunde corespondenta purtata prin e-mail intre societatea de avocati si conducerile celor doua complexuri energetice.

Potrivit unui comunicat de presa al procurorilor anticoruptie, din actele de urmarire penala a rezultat ca in perioada 2007-2009, Dan Sova a semnat mai multe contracte si acte aditionale incheiate intre Complexul Energetic Rovinari (CER) si Complexul Energetic Turceni (CET) pe de o parte si SCA "Sova si Asociatii" pe de alta parte.

 

 

 

Scandal pe tema votului în cazul Şova. PNL atacă la CCR decizia Senatului şi cere alegeri anticipate

 

 

PNL critică votul dat de Senat pentru apărarea lui Dan Şova faţă de cererea de reţinere şi arestare şi anunţă totodată că va ataca la CCR decizia instituţiei. "Avem în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale care stabileşte că hotărârile Senatului sau ale Camerei Deputaţilor se aprobă cu majoritatea parlamentarilor prezenţi", anunţă Alina Gorghiu. Rezultatul în cazul lui Dan Şova a fost: 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă" şi 5 anulate. "PNL cere alegeri anticipate pentru a da țării un nou Parlament", a mai spus co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

"Ceea ce s-a întâmplat, astăzi, este o  sfidare a românilor, a justiției, a statului de drept.  Astăzi, PSD și Victor Ponta  au orchestrat, în dispreț total față de cetățenii României, o piesă nouă, de natură procedurală, cu aceeași intenție: blocarea justiției.  E încă o lecţie prin care Victor Ponta ne arată că nu vom fi niciodată, nici noi, nici românii, egalii PSD. Singura diferență între votul în cazul dlui Șova și al dlui Vâlcov este că cel din urmă a ales o cale demnă.  Prin votul senatorilor PSD,  Victor Ponta aruncă în aer credibilitatea unei țări întregi, pentru a nu pierde puterea, Palatul Victoria.
Votul de astăzi confirmă ceea ce spunem de vreme îndelungată: PSD este umbrela corupției, iar Victor Ponta mânerul de care se agață toți cei care au probleme cu legea. Aceasta este integritatea PSD: mimează, în interior, un statut drept, dar rămân aceiași adversari ai statului de drept. Pentru ca toți să fim egali în fața justiției, și politicieni și cetățeni, singura soluție este judecata românilor, în  cadrul alegerilor anticipate", anunţă Alina Gorghiu.

"PNL cere alegeri anticipate pentru a da țării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate și un restart în relația dintre clasa politică și cetățeni, echivalent celui din noiembrie 2014", ami spune co-preşedintele PNL. 
 
"Analizăm în cel mai scurt timp soluţia şi pâghiile contestării la Curtea Constituţională a votului în cazul Dan Şova cu privire la interpretarea dată numărului de voturi necesar pentru ridicarea imunităţii senatorului PSD.

Avem în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale care stabileşte că hotărârile Senatului sau ale Camerei Deputaţilor se aprobă cu majoritatea parlamentarilor prezenţi", adaugă Gorghiu.

Constituţia bate regulamentul

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Dan Șova, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.

Din totalul de 151 de voturi valabil exprimate, 79 de voturi au fost în favoarea solicitării, iar 67 împotrivă. Cinci voturi au fost anulate.

Conducerea Senatului a decis că cererea lui de arestare a fost respinsă pentru că a întrunit doar 79 de voturi şi ar fi avut nevoie de 85 de voturi pentru a fi aprobată. S-a invocat statutul deputaţilor şi senatorilor pentru această decizie. Articolul 24 din această lege spune că, în cazul solicitărilor de reţinere, arest sau percheziţie, "Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.", de aceea ar fi avut nevoie de 85 de voturi nu doar 79.

Constituţia însă, care prevalează, spune altceva. " Hotărârile, aşa cum este şi cea în cazul Şova, se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.", ceea ce înseamnă că au fost înregistrate chiar câteva voturi peste necesarul probării solcitării de arestare.

Mai multe articole despre:
DNA PSD autosuspendare funcţii Dan Şova