Orban, despre postarea lui Ponta: Ar face un serviciu României dacă ar pleca din politică acum
Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, referindu-se la postarea lui Victor Ponta prin care îşi anunţă intenţia de a lăsa locul în politică altora "mai tineri", că premierul "ar face un serviciu României dacă nu ar mai aştepta până la alegerile prezidenţiale şi ar pleca din politică acum".
Deputatul Ludovic Orban a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la PNL Arad, întrebat fiind cum comentează postarea premierului Victor Ponta de pe Facebook, că acesta "ar face un serviciu României dacă nu ar mai aştepta până la alegerile prezidenţiale şi ar pleca din politică acum", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Cred că domnul Ponta ar fi fost bine să plece din politică înainte de a negocia cu Băsescu numirea procurorilor, pentru că toţi cei care conduc astăzi parchetele au fost propuşi de Victor Ponta. El a negociat cu Băsescu propunându-i pe toţi cei patru care conduc parchete azi. Este co-responsabil pentru acest regim de teroare, cum l-a descris", a adăugat Orban.
Întrebat cum ar fi răspuns la această întrebare în urmă cu câteva luni, când PNL şi PSD erau aliaţi, Orban a spus că a fost consecvent în poziţia sa faţă de premier şi că i-a cerut demisia şi când a semnat "în secret" pactul de coabitare cu preşedintele ţării.
În cele din urmă, parlamentarul liberal s-a întrebat "cum ar putea Ponta să iasă din politică în cazul în care ar fi ales preşedinte al României".
Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că în noiembrie, după câştigarea "ultimei bătălii", îşi doreşte să lase locul în politică altora, "mai tineri", iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.