MENIU

Orban:"Zilele Guvernului Dăncilă sunt numărate!"

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că Viorica Dăncilă are zilele numărate ca premier și că guvernul condus de ea va cădea la moțiunea de cenzură a Opoziției. Orban a declarat că în această săptămâna vor fi strânse semnăturile necesare moțiunii și că are sprijinul a 22 de parlamentari de la ALDE în acest demers.

"Zilele Guvernului Dăncilă sunt numărate! Moțiunea de cenzură intră în linie dreaptă, în cursul acestei săptămâni vom finaliza toate discuțiile cu toate formațiunile politice. Mi-am informat colegii privind stadiul discuțiilor ne-am propus ca să strângem toate semnăturile în cursul acestei săptămâni și să stabilim data la care vom depune moțiunea

Încă de la începutul sensiunii parlamentare, scopul PNL a fost acela de a uni, de a coagula toate forțele politice perlamentare care se găsesc în Opoziție, pentru a obține numărul de semnături și apoi numărul de voturi necesar pentru a asigura reușita moțiunii.

Revin, din nou, cu o somație adresată, încă premierului Dăncilă, să retragă candidatul pentru funcția de comisar european, propus ilegal de premierul Dăncilă împotriva prevederilor legii 373, fiind un candidat care nu are șanse să treacă de votul comisiei de specialitate.

Acest lucru este evident pentru orice om care cunoaște, cât de cât, poziționarea grupurilor politice la nivelul Parlamentului European

Suntem în cesul al 12- lea încă poate fie evitata rușinea ca un candidat român să fie respins de parlament. O somez pe Dăncilă să ia această decizie, iar în cazul în care nu va lua această decizie, să știe că va purta singură răspunderea acestui eșec major", a spus Ludovic Orban.

Liberalii au purtat săptămânile acestea negocieri cu partidele politice în vederea susținerii moțiunii de cenzură. PNL vrea să aibă cel puțin 233 de semnături strânse la moțiunea de cenzură pentru a asigura că aceasta va fi adoptată.

Mai multe articole despre:
guvern Orban Dancila motoune cenzura