Oprea spune că DNA nu avea competență în dosarul Gigină
Fostul vicepremier Gabriel Oprea susţine că DNA nu avea competenţa de a instrumenta dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină şi spune că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru şi accidentul rutier.
Gabriel Oprea a publicat joi seara pe pagina de Facebook o reacţie la decizia Tribunalului Bucureşti, prin care a fost restituit la DNA dosarul în care fostul vicepremier a fost acuzat de ucidere din culpă, scrie Agerpres.
"Astăzi, Tribunalul Bucureşti a decis ca dosarul în care, pe nedrept, am fost acuzat de ucidere din culpă să fie restituit Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dezbaterilor, am invocat mai multe excepţii, printre care lipsa competenţei materiale a DNA de a instrumenta această cauză şi nelegalitatea sesizării instanţei datorită neregularităţii rechizitoriului, având în vedere hotărârea definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, pe care o deţineam în 2015, şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist", declară Gabriel Oprea.
Oprea susţine că acest dosar a fost construit pentru a-l elimina în mod brutal din politică.
"În urma deciziei de astăzi înţelegem, încă o dată, că acest dosar a fost unul politic, un dosar construit fără un fundament legal sau moral, pentru ca o persoană aflată într-o funcţie de demnitate publică în statul român, o poziţie de mare responsabilitate, de ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier pentru securitate naţională, să fie eliminată din politică în mod injust, brutal şi de neacceptat într-un stat de drept. Toate acestea, într-o perioadă şi într-un context în care scopul principal al unor oameni şi structuri a fost să înlăture cu orice preţ un guvern performant, dar şi o generaţie întreagă de politicieni, prin mijloace nelegale, aşa cum s-a dovedit în ultima vreme în atât de multe cazuri. Am spus-o de fiecare dată: este regretabil şi, din păcate, ireparabil, faptul că poliţistul Gigină şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier de care - ştim cu toţii, chiar şi cei care vreme de 3 ani au aruncat cu noroi asupra mea - nu sunt vinovat. Înţeleg durerea părinţilor tânărului poliţist, pentru care nu există alinare", precizează Oprea.
Tribunalul Bucureşti a decis joi să fie retrimis la DNA dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
Iniţial, DNA a trimis acest dosar spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Instanţa supremă şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1. Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
"În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", arăta DNA.
Conform procurorilor, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.
DNA susţinea că Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
Procurorii mai spuneau că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul poliţistului.