MENIU

Oprea, după ce a fost audiat în Comisia Juridică: De fapt, erau trei gropi, la câteva sute de metri

Senatorul Gabriel Oprea a declarat, miercuri, după audierea în comisia juridică a Senatului, în dosarul în care se cere urmărirea sa penală pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, că nu ministrul stabileşte planul dă măsuri în ceea ce priveşte o deplasare în siguranţă, că nu a fost vorba despre o coloană oficială, ci de un antemergător şi că maşina sa circula cu viteză legală în seara accidentului.

Fostul ministrul de Interne a afirmat după audiere că le-a spus colegilor jurişti ce a făcut în seara tragediei şi a precizat că nu a venit cu avocatul.

”Am fost la trei instituţii ale statului român, la şedinţa de Guvern şi la trei instituţii, una pe linia securităţii naţionale, din Băneasa. În jurul orei 19.00 mă deplasam spre casă. Maşina în care mă aflam, din cercetările poliţiei, nu avea viteză. Din păcate, un coleg, un tânăr poliţist a căzut într-o groapă. De fapt erau trei gropi, în plin centru al Capitalei, care se afla la câteva sute de metri de noi”, a spus Oprea, potrivit news.ro.

El a menţionat că ”încă din anul 2000 există o bază legală, în sensul că miniştrii de Interne, miniştrii de stat sau vicepremieri au dreptul legal la un antemergător, la o maşină de Poliţie, pentru protecţie şi fluidizare traficului, 24 de ore din 24”.

”Nu ministrul stabileşte planul dă măsuri şi tot ce înseamnă o deplasare în siguranţă”, a explicat el. Gabriel Oprea a precizat că nu este vorba despre o coloană ci un antemergător.

Întrebat dacă nu regretă că nu a oprit coloana în momentul accidentului lui Bogdan Gigină, Oprea a răspuns: ”S-a oprit”. Oprea a afirmat că în acea seară ar fi fost la un restaurant, ci la Băneasa, la o instituţie pe linia securităţii naţionale.

”Nu vă pot spune ce am făcut acolo. Nu cred că acel lucru este important. Este o instituţie parteneră, cu care Ministerul de Interne lucrează”, a spus Oprea.

Mai multe articole despre:
0 alegeri măsuri partid groapă anunţ decizii Gabriel Oprea