MENIU

Oprea: Cred că a fost o greşeală să cer sprijinul Senatului! Mă gândesc la demisia din Parlament

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea a declarat, miercuri, la un post de televiziune, că a comis o eroare prin faptul că a cerut colegilor din Senat să voteze împotriva încuviinţării urmăririi sale penale pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, Oprea precizând că ia în calcul varianta demisiei din Parlament.

”Cred că a fost o greşeală că m-am simţit hărţuit şi am cerut sprijinul colegilor (...) Toţi suntem oameni şi, la un moment dat, cedezi. Cred că acum am cedat şi am acceptat acest vot care a fost din partea partidelor. Îmi pare rău că nu am procedat ca data trecută”, a spus Gabriel Oprea referindu-se la faptul că, la cererea anterioară a DNA, care viza urmărirea penală pentru abuz în serviciu, a cerut senatorilor să dea curs solicitării, scrie News.ro.

Întrebat care a fost rostul votului din Senat, în condiţiile în care mai are doar două luni de mandat de senator şi dacă se gândeşte la demisia din Parlament pentru ca procurorii să poată continua urmărirea penală, Oprea a răspuns: ”Mă gândesc la această variantă”.

Fostul vicepremier a afirmat că a ajuns să se simtă hărţuit. ”Am simţit că sunt o ţintă politică. După tragicul accident, s-a cerut demisia mea şi a Guvernului în mod politic. Este greu - şi eu am familie - să fii acuzat permanent, când tu te simţi nevinovat (...) Ca om m-am simţit hărţuit îngrozitor”, a spus Oprea.

El a menţionat că nu ştie cine a dispus prezenţa lui Bogdan Gigină în coloana în care se afla în seara accidentului.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a declarat, miercuri dimineaţă, că în cazul lui Gabriel Oprea a fost "un vot politic care blochează justiţia", ea apreciind că au mai existat astfel de "precedente", amintind de votul dat în Parlament în cazul fostului ministru de Externe Titus Corlăţean.

"Au mai fost astfel de precedente, vă reamintesc dosarul în care a fost implicat fostul ministru de Externe Corlăţean Titus. Au fost mii de oameni care nu au putut să voteze la alegeri, am deschis o investigaţie, din nou votul politic a blocat acea investigaţie, motiv pentru care nu o să putem să administrăm probe şi să aflăm ce s-a întâmplat", a afirmat procurorul şef al DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat în 1 septembrie cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate naţională şi fost ministru al Afacerilor Interne, pentru ucidere din culpă în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

Mai multe articole despre:
parlament demisie Gabriel Oprea