Oltean: Am recomandat-o pe Crinuța Dumitrean la șefia ANRP
Deputatul PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că "înafară de faptul că a recomandat-o" pe Nicoleta Crinuța Dumitrean, premierului Emil Boc, pentru a fi la conducerea ANRP, "nu a avut niciun fel de altă interferență cu activitatea acesteia". Oltean a subliniat că propunerea sa "a fost făcută cu bună-credință" și că la vremea respectivă, nu au existat suspiciuni privind pregătirea profesională și corectitudinea Crinuței Dumitrean, informează ziare.com.
"Precizez că, înafară de faptul că am recomandat-o pe doamna Dumitrean Nicoleta premierului Boc, nu am avut niciun fel de alta interferență cu activitatea ei, în cadrul Agenției Naționale de Restituirea Proprietăților. Orice altfel de afirmații constituie speculații sau rea-voință din partea celor care le fac", a afirmat Oltean.
Fostul vicepreședinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, le-a spus procurorilor că Dorin Cocoș i-a promis că va fi mentinut în funcție, dacă îl sprijină necondiționat în soluționarea unor dosare privind despăgubiri pentru terenuri, precizând l-a cunoscut pe omul de afaceri prin fiul acestuia, Alin.
Pe de altă parte, fostul vicepreședinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, le-a spus procurorilor că Dumitrean era sprijinită de Ioan Oltean, care la aproape fiecare ședință de birou politic cerea să fie demis din funcția de vicepreședinte al ANRP.
În dosarul despăgubirilor, pentru terenul supraevaluat, au fost arestați fostul procuror-șef al DIICOT, Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, președintele comisiei care a aprobat despăgubirea, fostul vicepreședinte al ANAF, Dragos Bogdan, și expertul evaluator Emil Nuțiu, iar Oana Vasilescu, fost vicepreședinte al ANRP, este cercetată în libertate sub control judiciar, toți fiind acuzați de abuz în serviciu.
Mai multe pe ziare.com.