MENIU

Oficial ungar: „În România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari, cea a participării UDMR la guvernare”

Gergely Gulyás, ministrul care conduce Cancelaria prim-ministrului Ungariei. Foto/FB/MCC

„Nimeni nu contestă justeţea gândirii în termenii unei naţiuni maghiare unite”, a declarat sâmbătă, la Budapesta, Gergely Gulyás, ministrul care conduce Cancelaria prim-ministrului Ungariei. 

Conform MTI, el s-a referit la situaţia maghiarilor din Ucraina şi din România, afirmând, în cazul Ucrainei, că nu respectă drepturile minorităţilor naţionale, iar în cel al României, că plecarea UDMR de la guvernare va determina o perioadă mai dificilă pentru maghiari.

“Această teză este astăzi necontestată în viaţa publică maghiară (…) de aceea trebuie să considerăm cauza tuturor părţilor naţiunii care trăiesc în afara graniţelor ţării ca fiind a noastră”, a declarat Gergely Gulyás la ceremonia de absolvire a programelor publice ale Mathias Corvinus Collegium (MCC), în cadrul căreia au fost înmânate diplomele absolvenţilor şcolii politice din Transilvania şi ai şcolii de pregătire a conducătorilor din Transcarpatia, relatează MTI.
Ministrul a afirmat că perioada actuală este dificilă pentru maghiari. “Indiferent care parte a naţiunii o examinăm, putem identifica cele mai mari dificultăţi cu care se confruntă maghiarii de peste hotare” – a spus el.

Gergely Gulyás a reamintit că maghiarii din Transcarpatia suportă toate ororile şi suferinţele provocate de războiul din Ucraina. În acest timp, “statul ucrainean, pe care noi îl sprijinim financiar, moral şi cu acţiuni umanitare, crede că acest sprijin trebuie răsplătit prin elaborarea şi adoptarea unor norme incompatibile cu toate standardele europene privind drepturile omului, care penalizează grav naţionalităţile şi calcă în picioare drepturile fundamentale ale minorităţilor”.

Ungaria consideră că nerespectarea de către un stat a drepturilor minorităţilor naţionale nu este calea prin care se ajunge în Europa – a spus politicianul, apoi a invocat Constituţia ungară, argumentând că apartenenţa la o naţionalitate reprezintă valoare.

“Ungaria este solidară cu Transcarpatia, precum şi cu Ucraina atacată de Rusia care încalcă dreptul internaţional”, a afirmat ministrul, subliniind că toţi maghiarii pot conta întotdeauna pe patria mamă.

În România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari, cea a participării UDMR la guvernare, în consecinţă va urma o perioadă mai dificilă pentru naţionalitatea maghiară din această ţară, a spus în continuare Gergely Gulyás.

El a afirmat că un lucru esenţial este să existe tineri, atât în Transcarpatia, cât şi în Transilvania, care consideră importantă soarta propriei comunităţi, de la entitatea cea mai mică, familia, până la cea mai mare, naţiunea.

În discursul său de felicitare, Zoltán Szalai, director general al MCC, a informat că anul acesta 19 studenţi îşi încheie studiile la şcoala politică din Transilvania, iar alţi 15 la şcoala de pregătire a conducătorilor din Transcarpatia.

István Székely, vicepreşedinte executiv al UDMR, a declarat că la ultimul congres al partidului programul acestuia nu a fost modificat, deoarece sunt convinşi că schimbarea va fi sarcina următoarelor generaţii, a tinerilor cărora trebuie să li se dea posibilitatea de a-şi regândi situaţia. “Fără o regândire a binelui comun nu va exista o nouă generaţie politică”, a subliniat el.

Anna Bogya, fost secretar de stat în cabinetul viceprim-ministrului român, i-a felicitat pe tinerii care îşi asumă funcţii publice pentru curajul lor, având în vedere neîncrederea faţă de politicieni, care a luat amploare în viaţa publică românească. Politiciana UDMR a apreciat că partidul său a părăsit guvernul României cu fruntea sus, în timp ce obiectivul său a rămas acelaşi: îmbunătăţirea vieţii comunităţii maghiare din România. Adresându-se proaspeţilor absolvenţi, ea a subliniat: “Acumularea cunoştinţelor reduce la minimum posibilitatea de a fi influenţat, iar noi avem nevoie de asemenea lideri”.