MENIU

O nouă bombă PSD: Conflictul de interese şi incompatibilitatea să fie prescrise după trei ani

Cătălin Rădulescu

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, informează news.ro

Potrivit expunerii de motive, ”iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”.