MENIU

Scandalos! Acuzatul Gelu Voican Voiculescu, numit șef la Institutul Revoluției Române

Gelu Voican Voiculescu

Numire scandaloasă la Institutul Revoluției Române. Potrivit unor surse Realitatea TV, Gelu Voican Voiculescu a fost numit vineri director al acestei instituţii, care este subordonată Senatului. El va avea un salariu de peste 7.000 de lei pe lună. 

Gelu Voican Voiculescu este cercetat penal în Dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanităţii. Fostul director, Claudiu Iordache, acuză o preluare în forță a conducerii.

La 8 februarie 1941, la București, se năștea Gelu Voican Voiculescu. El a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe fostul dictator comunist al României, Nicolae Ceaușescu, și pe soția sa.

De asemenea, Voiculescu a asistat la execuția soților Ceaușescu, din 25 decembrie 1989, de la Târgoviște, ocupându-se de aducerea trupurilor neînsuflețite la București, precum și de îngroparea acestora.

Gelu Voican Voiculescu a ocupat funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990). Mai mult, el a fost senator de Buzău în legislatura 1990-1992, ales pe listele partidului FSN, dar și ambasador în Tunisia și Maroc.

Înainte de a fi demis din funcția de director general, Claudiu Iordache a înaintat Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, un Memoriu conținând Raportul activității IRRD pe durata mandatului său, 2004-2018, solicitându-i Președintelui României să intervină pentru verificarea meritelor dovedite în Revoluția Română de către toți membrii Colegiului Național al IRRD, având în vedere că unii dintre ei sunt implicați în procese penale privind crime împotriva umanității în Revoluția din Decembrie 1989 și în mineriada din 13-15 iunie 1990.