MENIU

Numărul doi din PSD, atac furibund la Dragnea

Actual număr doi în partid și unul dintre inițiatorii puciului împotriva lui Dragnea, Paul Stănescu, consideră că dezastrul din alegeri i se datorează în principal fostului lider al partidului, care a indus și a atras ura societății asupra sa și asupra PSD.

"Gradul de ura indus dar si atras de el, asta e cauza principala a esecului PSD la europarlamentare. Eu discutam asta inainte cu colegii mei, prieteni foarte buni, lideri de organizatii, primari, imi spuneau in campanie dar multi s-au ferit sa zica public. Dragnea n-a inteles si au fost si colegi care l-au sustinut.

Demonizarea lui Liviu Dragnea in primul rand, aia a fost cireasa de pe tort. Eu i-am spus, dar nu a inteles. Am pierdut dezastruos, zic eu. Ii doresc multa sanatate si sa vina cat mai repede acasa, dar demonizarea lui ne-a adus acest dezastru", a spus Paul Stănescu la Antena 3.

Doi parlamentari PSD se vor reîntoarce în partid

Stănescu, a declarat miercuri că doi fosti parlamentari social-democrati se vor intoarce in partid si ca in opinia sa motiunea de cenzura nu are sanse sa treaca.

„Sigur ca ne temem, se numara matematic cate voturi sunt, dar ei sunt obligati sa faca 233 de voturi, nu noi, ca sa cada Guvernul. Eu cred ca avem majoritate buna la ora asta, nu foarte buna, dar buna, stiu ce vorbesc. Stiu situatia de la Senat, avem majoritate singuri, iar Marcel Ciolacu sunt convins ca va face majoritate si la Camera, e om de partid, are discutii, eu sunt convins ca motiunea nu va trece.

Luni o sa avem o noua intalnire cu toate grupurile, am avut intalniri cu sefii de organizatii si parlamentarii. In afara de doi deputati de la Brasov, care au mai trecut si pe la Pro Romania, nu avem alte semnale. E posibil chiar sa mai aducem. Senatorul Botnariu care e independent va veni la PSD, e prietenul meu, mai e si dna Bogaciu care revine in PSD, deci nu pierdem”.

PSD nu stă într-o persoană sau două

"PSD e cel mai pare partid si nu a stat niciodata intr-o persoana sau doua, e un partid viu. Partidul nu e al nimanui, e al membrilor de partid, indiferent cine e vremelnic intr-o functie de conducere. Dar perioada e foarte grea pentru PSD, intr-adevar si mie mi-e foarte greu, trebuie sa recunosc, dar apelul meu la toti colegii mei este de unitate, am pierdut o batalie, nu un razboi.

Sunt convins ca PSD va fi pe primul lor la alegerile care vor veni. Va e greu sa credeti, dar stiu forta PSD. Partidul se va remonta foarte repede si toti colegii au inteles sa ne strangem si sunt convins ca vom avea cel mai bun candidat la prezidentiale, sau coalitia sa dea presedintele tarii, nu am discutat insa acest lucru. Statutul PSD impune ca un candidat al partidului sau al coalitie, deci suntem olbigati sa facem congres

Candidat din afara partidului la prezidențiale?

Sigur ca sunt multe pareri. Eu va spun ce vrem sa propunem in CEX, vineri. Facem studiu cu personalitati din partid care vor sa candideze la prezidentiale dar si cu alte personalitati din afara partidului care vor sa vina la noi, nu putem noi sa mergem sa cerem, ca sa gasesti capul respectiv, trebuie sa isi doreasca. O sa incepem sa facem studii sociologice cu toata lumea sa vedem cine sta cel mai bine. Congresul va hotara persoana care va candida, nu sondajul. E posibil sa fie si din afara partidului. Vineri e posibil sa se decida data Congresului.

Poate fi Teodorovici prezidentiabilul PSD? Daca in sondaje Teodorovici e cel mai bine plasat, trebuie sa treaca si prin filtrul partidului, asta e partid greu", a încheiat Paul Stănescu.

Mai multe articole despre:
PSD Liviu Dragnea Paul Stanescu