Nu toți din coaliție sunt mulțumiți de bugetul pentru investiții. Răspunsul ministrului Finanțelor
Adrian Câciu îi răspunde liderului PNL, Florin Cîțu, care critica faptul că investițiile nu ajung la 7% din PIB, așa cum au cerut liberalii la negocierile din coaliția de guvernământ. Ministrul Finanțelor spune că vrea să se asigure că banii destinați investițiilor sunt cheltuiți și să nu se mai confrunte cu situații în care unele ministere duc lipsă de fonduri, iar altele nu cheltuie sumele alocate.
„Investițiile au ajuns la 6,71% din PIB, deși era negociat 7%. Am mers pe finanțarea de investițiilor care se și vor realiza. Mi-am dorit, din prima zi a mandatului, să nu mai avem bani de luat de pe unde nu s-au investit. Suma actuală este cea pe care mizăm noi că se va și cheltui. În programul de guvenrare nu este prevăzută, pentru jumătatea anului viitor, o rectificare care să aducă un plus de fonduri la investiții. Și în 2021 am avut rectificare pozitivă la investiții, vrem să fie așa și la anul. Totuși, revin. Ne dorim să avem sume care sunt și cheltuite. Avem la investiții, anul viitor, 88,8 miliarde de lei. Referitor la asumarea acestui buget, știu că este o decizia a Curții Cosntituționale a României care stipulează că nu se poate face acest lucru. Totuși, sper ca până da Crăciun să fie adoptat acest buget”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.