MENIU

Noii miniştri ai Cabinetului Cioloş au depus jurământul. Iohannis: Aveţi domenii grele de păstorit

Noii miniştri ai Cabinetului Cioloş - Dumitru, Buşe şi Ligor - depun, azi, jurământul, la Cotroceni

Cei trei noi miniştri care vor ocupa fotoliile rămase libere în Cabinetul Cioloş, la Educaţie, Transporturi şi Ministerul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, au depus astăzi, jurământul. Este vorba de rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, ambasadorul României în Canada, Maria Gligor, şi şeful Centrului de Dezvoltare Renault, Sorin Buşe. Președintele Klaus Iohannis le-a urat succes în mandatele lor și le-a transmis că au de păstorit domenii dificile.

UPDATE 17.00 La ceremonie participă şi membrii Guvernului. Preşedintele a ţinut un scurt discurs:

"Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, onorati membri, onorată asistenţă,

Daţi-mi voie să vă felicit pentru preluarea mandatelor, aveţi domenii sensibile şi grele grele de păstorit. Doamna ministru, diaspora, romanii  din afara graniţelor sunt în atenţia noastră si nădăjduiesc că veţi găsi cele mai bune soluţii pentru a le arăta ca ne pasă de ei si avem nevoie de ei. Domnule minsitru al Transporturilor, pe oricine intrebati astazi, va va spune ca avem nevoie de infrastructira, aveti de lucru. Domnule ministru al Educaţiei, preluati un domeniu care imi este drag, noi am discutat in mod repetat ce trebuie facut, sunt multe lucruri de rezolvat, aveti grija de Romania educată", a spus preşedintele.

Ceremonia de la Palatul Cotroceni va avea loc la ora 17:00. Schimbările din Guvern nu au mulţumit, însă, pe toată lumea. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat remanierea, afirmând că lista miniştrilor schimbaţi trebuia să fie mult mai amplă.

Dragnea se declară dezamagit de faptul că premierul Dacian Cioloş nu a făcut remanierea dorită şi cerută de social-democraţi. În opinia PSD, primii pe listă ar fi trebuit să fie Achim Irimescu şi Raluca Prună.

"Nu este un secret. Ieri (marţi, n.r.), înainte să anunţe remanierea, premierul Dacian Cioloş m-a sunat. Eu i-am pus o singură întrebare: 'De ce nu sunt şi cei doi pe listă?'. Mi-a spus că încă se mai gândeşte, că s-ar putea ca acest proces de remaniere să nu fie finalizat aici", a declarat, miercuri, Liviu Dragnea.

Iată care sunt CV-urile celor trei noi miniştri, aşa cum au fost transmise de Guvern:

1. Mircea Dumitru- EDUCAŢIE

Este profesor universitar. Din decembrie 2015, a fost rector al Universității din București, iar din 2016, Președinte al Comisiei de Filosofie și membru al Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Anterior a fost rector al Universității din București în perioada 2011-2015 și prorector între 2008-2011. A fost membru al CNADTCU în 2012-2016 și Președinte al panelului Științe Umaniste și Arte al CNATDCU în perioada 2010-2012. În perioada 2000-2008 a fost Decan al Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

Din 1998 este Doctor în Filosofie al Universității din București și, din același an, Doctor în Filosofie al Tulane University, New Orleans, Louisiana, SUA.

A publicat trei cărți de autor și este coautorul unui manual de logică și argumentare. A coordonat colecția Filosofie contemporană a Editurii Polirom, Iaşi, a publicat zeci de studii și articole în reviste și volume de specialitate.

În 2001 a primit Premiul “Mircea Florian” al Academiei Române, pentru lucrarea “Modalitate şi incompletitudine. Logica modală ca logică de ordin superior”  Editura ‘Paideia’, Bucuresti, 2001. În iulie 2005 a primit Ordinul Bernardo O’Higgins, în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedintele Republicii Chile.

Din septembrie 2014, este membru corespondent al Academiei Române. Este membru al Advanced Reasoning Forum și al Institute International de Philosophie, Paris și Președinte al Asociaţiei Române de Filosofie Analitică. În perioada 2002-2008 a fost membru în  board-ul ştiinţific al New Europe College, iar între 2011 și 2014, Președinte al European Society for Analytic Philosophy.

Vorbește fluent limba engleză și cunoaște limbile franceză și germană la un nivel mediu. S-a născut la București, la 14 iulie 1960. Este căsătorit și are doi copii.

2. Petru Sorin Bușe – Transporturi

Are o experiență de peste 25 de ani în industria auto globală. Din septembrie 2010 până în mai 2015 a fost Vicepreședinte al Inginerie Renault Globale și Directorul General al Renault Technologie Roumaine (RTR). Anterior, tot în cadrul grupului Renault, în perioada iulie 2009 – septembrie 2010  a fost Director General adjunct al RTR, iar în perioada septembrie 2008 – iunie 2009, Inginer Șef Adjunct pentru Rusia.   Între anii 1996 – 2008 a lucrat pentru Toyota Motor Manufacturing Canada, ajungând la funcția de Directorul General adjunct în această companie în ianuarie 2007. Emigrat în Canada în anul 1990, până în 1996, a lucrat în industria automobilele nord-americană, prestând și servicii de inginerie contracte de General Motors. În perioada 1985 – 1990 a fost inginer la Electronica București.

A absolvit Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini din București în 1985 și colegiul „Sf. Sava” din București, specializarea Electro-Mecanică în 1979.

A urmat programe de formare profesională pentru senior managers la European Centre for Executive Development (CEDEP) și INSEAD, Fontainbleau, Franța, dar și în cadrul Canadian Management Center, Toronto.  Începând cu anul 1996 a urmat formări tehnice în Sisteme de Producție Toyota (Lean Production Systems, Lean Manufacturing) și în practici de business în cadrul Toyota Motor Corporation și Toyota Institute.

Vorbește fluent limbile engleză și franceză și are cunoștințe de italiană și spaniolă. S-a născut la București, la 16 august 1960. Este căsătorit și are doi copii.

3. Maria Ligor – Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni

 Maria Ligor este diplomat de cariera din 1996. Din 30 mai 2013, a preluat postul de ambasador al României în Canada. Tot din 2013, este Reprezentant Permanent al României la Organizația Aviației Civile Internaționale. Din ianuarie 2012, pana în mai 2013 a fost ambasador cu însărcinări speciale - Reprezentant special pentru promovarea democrației. Din noiembrie 2012, este reprezentant al României în Consiliul Guvernatorilor și membru ales al Comitetului Executiv al Fondului European pentru Democrație (European Endowment for Democracy).

Între iulie 2006 și august 2011 a fost ambasadorul României în Regatul Spaniei și Reprezentant Permanent pe lângă Organizația Mondială a Turismului. Anterior, în perioada 2003-2006, a fost director general pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, în timpul negocierilor de aderare la UE. A contribuit la finalizarea negocierilor și la pregătirile pentru semnarea Tratatului de Aderare. A mai lucrat la misiunea diplomatică României pe lângă UE, la Bruxelles, la Ambasada României la Luxemburg, cu stagii la Parlamentul European și la Consiliul Europei, la Strasbourg.

S-a specializat în afaceri politice și administrative europene la Colegiul Europei din Bruges, Belgia și științe politice la Université Libre de Bruxelles și la Institutul European de la Geneva, după studii postuniversitare de Relații Internaționale la SNSPA, București și studii de inginerie la Universitatea Politehnică. A urmat cursuri de leadership și management guvernamental organizate de Harvard University, programul Kokkalis, Atena.

In 2004, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit, în grad de Cavaler, iar în 2007 a primit Ordinul pentru Merit Diplomatic.  In 2010, a primit Crucea Casei Regale a României, înmânată de MS Regele Mihai și Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena, acordat de Patriarhul României. În 2012, a primit Marea Cruce a Ordinului Isabel la Catolica, ordin conferit de Regele Spaniei.

Vorbeşte fluent limbile engleză, franceză şi spaniolă şi are cunoștințe de italiană. S-a născut la Bucureşti, la 1 ianuarie 1967. Este căsătorită şi are o fiică.

Mai multe articole despre:
mircea dumitru Sorin Buşe Maria Gligor