MENIU

Noi drepturi pentru foștii șefi ai statului, acordate de Guvernul Tudose! Iată despre ce e vorba

Guvernul a adoptat joi un proiect de lege pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, se arată într-un comunicat al Executivului. 

Potrivit proiectului de lege publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" asigură asistenţă medicală de urgenţă, ambulatorie, spitalicească, reabilitarea medicală pentru preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul României, precum şi pentru omologii străini pe timpul vizitei în ţara noastră, scrie Agerpres.

"Asistenţa medicală de urgenţă în misiuni pe teritoriul naţional este asigurată permanent pentru preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi prim-ministrul Guvernului României cu câte o ambulanţă constituită din punct de vedere al personalului şi dotării, în funcţie de cerinţele misiunii", se arată în proiectul de lege. 

Conform proiectului de act normativ, fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, şi se prevăd în bugetul Spitalului "Dr. Carol Davila". Modalitatea de justificare a cheltuielilor se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării Naţionale. 

De asemenea, "prin acest proiect se creează cadrul legal pentru implementarea hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care vizează asigurarea, la cerere, a unui control medical complet anual pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român sau preşedinte al României şi a modalităţii de finanţare a activităţii", se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege. 

Mai multe articole despre:
guvern proiect de lege şefi de stat