„Pentru fostul primar general, propria nepăsare/incompetență ar trebui să fie prilej de reflecție, nu de noi scandaluri.
Îi reamintesc Gabrielei Firea că, încă din 2017, a avut pe masă o expertiză privind mai multe obiective de infrastructură din București, inclusiv Pasajul Unirii. Cunoștea deci problema de la începutul mandatului și a avut la dispoziție trei ani ca s-o rezolve.
În loc să se apuce imediat de treabă pornind de la acest studiu, „Doamna Altădată” s-a apucat cu nădejde de târguri, festivaluri și alte paranghelii din bani publici, amânând această problemă (și alte probleme reale ale Capitalei) fără nicio remușcare. A preferat niște spectaculoși iepurași gigantici unei plictisitoare consolidări de pasaj.
Eu am găsit o soluție pentru problema Pasajului Unirii și a planșeului, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4. Spre deosebire de ea, eu am reușit să mă înțeleg cu primarul PSD de sector pe această problemă a bucureștenilor. Oamenii vor ca lucrurile să se rezolve și nu-i interesează formulele instituționale găsite.
Aș fi vrut, evident, ca bugetul de investiții al PMB să fie mai mare, ca să putem prinde în el și lucrări precum cele de la Piața Unirii. Chiar am fi putut s-o facem dacă n-ar fi trebuit să acoperim găurile lăsate de Gabriela Firea în mandatul ei de primar general”, a precizat Nicușor Dan.