Nicușor Dan mai vrea un mandat în fruntea Capitalei: „E logic că îmi doresc să continui”
Primarul general al Capitalei - Nicușor Dan mai vrea un mandat în fruntea Capitalei. Acesta spune că proiectele de anvergură nu pot fi terminate în 4 ani din cauza procedurilor legale care durează.
Întrebat în emsiunea CONTROVERSAT, la Realitatea PLUS, dacă își dorește să candideze din nou la alegerile viitoare, Nicușor Dan a răspuns: „Da, îmi doresc, pentru că multe din proiecte, cu legistația pe care trebuie să o respectăm, durează. Să faci un tren de suprafață durează 3-4 ani. E logic că îmi doresc să continui”.
Referitor la motivul pentru care cetățeanul Nicușor Dan l-ar alege pe primaul Nicușor Dan, acesta a spus: „A scos o primărie din faliment, a recâștigat încrederea mediului privat. Facem acele lucruri care nu s-au făcut în ritmul care trebuia, vorbim de trafic, termie, infrastructură”.
Ce îi spun oamenii când îl întâlnesc pe stradă
Nicușor Dan spune că merge des pe jos și stă de vorbă cu oamenii atunci când aceștia i se adresează.
„Oamenii mă încurajează, alții mă întreabă de ce nu merge o chestiune sau alta, chiar astăzi am mers pe jos până la Ministerul Energiei”, a spus Nicușor Dan.