Nicolae Ciucă participă la Școala de toamnă a seniorilor liberali: Este angajamentul nostru. PNL, respect și măsuri concrete pentru vârstnici
”La Consiliul Național am venit cu două chestiuni absolut esențiale pentru Partidul Național Liberal, libertatea și prosperitatea. Trebuie să venim cu acele decizii și soluții prin care să generăm prosperitate”, a afirmat președintele PNL la evenimentul seniorilor liberali, Școala de toamnă, organizat de organizația seniorilor. Aici a întâlnit unii dintre cei mai vechi membri PNL: "M-am văzut mai devreme cu un respectabil domn care mi-a zis că are legitimația cu numărul 13 și din momentul în care s-a reactivat Partidul Național Liberal și până acum, indiferent de situație, indiferent cum s-au petrecut lucrurile, domnia sa nu a părăsit Partidul Național Liberal. Vă mulțumim! Vă rog să-l aplaudăm, să-i aplaudăm pe toți cei care dau dovadă de tenacitate și de fidelitate."
Prezența liderului PNL printre persoanele vârstnice coincide cu ziua în care intră în vigoare inițiativa PNL de creștere a pragului de neimpozitare a pensiilor mici, de la 2.000 la 3.000 de lei, inclusiv pentru pensionarii din sistemul de ordine și siguranță publică și armată.
Prosperitatea este ceea ce avem în buzunar, nu se regăsește în vorbe și promisiuni, le-a spus Ciucă vârstnicilor prezenți la întâlnire. Și a vorbit despre angajamentul PNL de a respecta seniorii, astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
”La mulți ani, astăzi, cu ocazia zilei internațională a persoanelor de vârsta treia seniorilor. Noi trebuie să vă spunem La mulți ani în fiecare zi. Ori de câte ori ne întâlnim, trebuie să vă spunem la mulți ani, să vă urăm multă sănătate, viață lungă, bucurie și fericire alături de toți cei dragi dumneavoastră și, mai ales, noi să vă arătăm cât de mult vă prețuim”, a spus Nicolae Ciucă.
Schimbări uriașe pentru mica recalculare: pensionarii ar putea obține adeverințele gratuit. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Ciucă este convins că măsurile PNL pentru mediul de afaceri, din guvernele conduse de PNL, dar și cele actuale, cum este planul de reindustrializare a României, au fost decisive în economie și în viața vârstnicilor României.
”În anul 2022 investițiile străine directe au fost de 10,4 miliarde. Anul acesta, valoarea investițiilor străine este abia de 3 miliarde euro. Toate acestea au impact în economie”, a subliniat liderul PNL.
Despre candidatura sa la alegerile prezidențiale, pentru care și seniorii strâng semnături în aceste zile, Nicolae Ciucă le-a mărturisit celor din sală că nu îi place să se laude sau să vorbească despre el, ci preferă să lase faptele să vorbească despre el și misiunile pe care și le-a asumat pentru România: ”Vă pot spune atât, că tot ceea ce am realizat într-o carieră, am făcut-o cu pasiune, cu dăruire, cu convingere. Exact cum sună abordarea noastră, a Partidului Național Liberal: pentru familie, pentru comunitate, pentru țară.”
”Pentru mine cel mai important este să gestionăm pacea, oameni buni. Noi trebuie să ne îngrijim de pace, nu de război”, a afirmat Ciucă, referindu-se la experiența sa militară. Iar pacea cere eforturi personale și la nivel de stat. Acesta spune că este nevoie să fim uniți, este nevoie de dragoste și empatie, chestiuni care ne redau fibra noastră, pe care o regăsim încă o dată în cultură, în tradiții.
”Haideți să facem în așa fel încât să vedem cât mai departe și să reușim ca prin toată mobilizarea noastră și prin tot ceea ce putem noi să facem de aici înainte, să asigurăm țării libertatea, identitatea noastră, a Partidului Național Liberal, și prosperitatea, pentru că doar așa putem să ne lăsăm țara copiilor și nepoților noștri spre un viitor mai bun decât ceea ce am trăit noi”, și-a încheiat Nicolae Ciucă discursul la Școala de Toamnă a seniorilor liberali.