MENIU

Nicolae Ciucă: Guvernul pregătește un pachet de măsuri sociale în contextul crizei energetice - Impact bugetar de 3,4% din PIB

Nicolae Ciucă - premierul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni seară, că va face un anunţ privind pachetul de măsuri sociale pregătit de Executiv, în contextul crizei energetice, după discuţiile pe care ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, le va avea la Bruxelles pe această temă.

„Ministrul de Finanţe a plecat în această seară la Bruxelles, mâine are loc întâlnirea cu ceilalţi miniştri din Uniunea Europeană şi, în funcţie de flexibilizarea despre care s-a vorbit şi s-a discutat şi cu Comisia Europeană, vom anunţa acest pachet de măsuri", a precizat Nicolae Ciucă, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că impactul financiar pentru măsurile sociale, pregătite în contextul crizei energetice, este de aproximativ 3,4% din PIB, "inclusiv bani europeni".

„În acest moment, din evaluarea pe care o avem, am precizat şi ieri, discutăm de un impact de aproximativ 3,4% din PIB, inclusiv bani europeni, o parte din ei vin din fondurile europene", a punctat premierul.

Acesta a fost întrebat care este suma care va fi alocată pachetului social din fondurile netrase până acum și a menţionat că o hotărâre în acest sens va fi luată după decizia finală de la Bruxelles.

„Nu pot să anticipez acum până când nu avem decizia finală de la Bruxelles", a mai spus Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
nicolae ciuca masuri ajutor criza