MENIU

Nicolae Ciucă: E nevoie de un președinte care poate duce România mai departe, nu lideri de gașcă, cu mize de moment și sete de putere. Atac dur la Marcel Ciolacu

Nicolae Ciucă/ Arhivă foto

Președintele PNL Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook că alegerile prezidențiale din această toamnă "devin, din ce în ce mai mult, o bătălie a valorilor", liberalul subliniind că este vorba despre o bătălie care "va decide viitorul țării pentru următorii 5 ani". În context, Ciucă a lansat un atac virulent la adresa liderului PSD Marcel Ciolacu, despre care a spus că "încearcă din nou să aducă PSD la conducere României, după 20 de ani". 

"Până la urmă, românii vor avea de făcut o alegere simplă: onoare, carieră, integritate, muncă neobosită și serviciu în slujba țării, pe de o parte, și minciună, impostură și populism, de cealaltă parte", a afirmat Ciucă, în mesajul transmis sâmbătă.
 
Potrivit liderului PNL, România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate.
"Un președinte care poate duce România mai departe, nu lideri de gașcă, cu mize de moment și sete de putere", a arătat Nicolae Ciucă.
 
Liberalul a lansat un  atac la adresa liderului PSD, Marcel Ciolacu, menționând că acesta încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani.
 
"Din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putință pentru a împiedica acest lucru.
E anul în care vom alege cum arată viitorul. Românii au șansa să aleagă un președinte echilibrat, corect, onest, cu o viziune pro-europeană și care nu servește interesele partidului, ci pe ale țării.
 
Nu va fi o bătălie ușoară, dar o vom duce până la capăt! Pentru că politica înseamnă Onoare și Credință în Dumnezeu și în puterea binelui", a mai spus Nicolae Ciucă.