Nicolae Ciucă, după negocierile dintre PNL și PSD: „Cred că vom reuși” - Cine va fi PREMIERUL României
Nicolae Ciucă - premierul desemnat de PNL și conducătorul negocierilor cu PSD a spus, joi seara, după ședința cu social-democrații că s-a convenit ca joi să fie gata guvernul.
„Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspectele care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreăm să găsim soluţii astfel încât să nu creştem taxele. De asemenea, am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii, în programul de guvernare, în bugetul pe anul viitor şi un calendar astfel încât, până joi, să avem un guvern.
S-au făcut pași importanți. Cred că ceeea ce este cel mai important este că avem un calendar. Urmează să stabilim mâine cine va lua primul funcția de premier. Cred că vom reuși”, a spus Nicolae Ciucă, premierul desemnat în interiorul PNL.
Întrebat dacă a fost un eşec prima sa nominalizare pentru funcţia de premier, acesta a răspus: „Prima nominalizare a fost pe un guvern minoritar prin care nu am reuşit să îi determin pe ceilalţi să ne susţină astfel încât să ajungem cu el să fie votat în Parlament. Sunt foarte multe greşeli. Cred că greşelile trebuie să le avem fiecare în vedere şi să vedem ce putem face de aici înainte".