Nicolae Ciucă anunță noi măsuri pentru a menține economia în echilibru: „Trebuie să protejăm cetățenii vulnerabili, pensionarii”
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, în ședința de Guvern, că se vor asigura măsurile necesare pentru persoanele vulnerabile în contextul crizelor actuale, în conformitate cu evoluția situației.
„Cele șase luni de mandat au demonstrat că acționăm consolidat. Am reușit să asigurăm locurile de muncă, să avem cadrul necesar pentru investiții și să avem o creștere economică. Toată lumea spune că e cea mai mare creștere din UE. Eu spun că trebuie să asigurăm măsurile necesare la nivel guvernamental astfel încât să protejăm cetățenii vulnerabili, pensionarii. Sunt măsuri pe care le-am luat. Pachetul „Sprijin pentru România”, urmat de cel de-al doilea pachet prin care continuăm să acordăm atenție acestei dinamici.
Vom asigura măsurile necesare așa cum ne-am asumat în conformitate cu evoluția situației. Și sunt deja sarcini la nivelul fiecărui minister pentru a cunoaște realitatea și să putem veni cu măsuri în perioada următoare. Sunt o serie de măsuri pe care le avem în desfășurare, nu este nicio activitate pe care nu am asumat-o și să nu se fi îndeplinit. Cel de-al doilea pachet de măsuri este la nivel de implementare”, a spus Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.