Nicolae Ciucă anunță că Guvernul român va avea un nou acord cu Republica Moldova: „Susţinem consolidarea investiţiilor româneşti”
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, în cadrul vizitei prim-ministrului moldovean, Natalia Gavriliţa, că s-a exprimat, între altele, dorinţa încheierii unui nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă pentru Republica Moldova, stabilindu-se, totodată, organizarea unei noi şedinţe a celor două guverne la începutul anului viitor.
„Convorbirile noastre de astăzi au stabilit reperele concrete ale cooperării noastre în perioada următoare pe baza Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi pornind de la comunitatea de limbă, cultură şi istorie. De asemenea, plecăm de la Foaia de Parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România-Republica Moldova, semnată în marja vizitei doamnei preşedinte şi care inventariază toate iniţiativele sectoriale de interes prioritar", a afirmat Nicolae Ciucă în cadrul declaraţiilor de presă comune susţinute alături de omologul de la Chişinău.
„Am evidenţiat interesul comun pentru extinderea cooperării în domeniul economic. Avem un punct de plecare excelent, România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Ne dorim, însă, mult mai mult, susţinem consolidarea investiţiilor româneşti în Republica Moldova şi pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri în Republica Moldova, astfel încât să fie mai atractiv pentru investitorii români şi nu numai", a mai declarat Ciucă.
„Dorim să încheiem într-un orizont de timp cât mai apropiat un nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova. Vechiul acord, semnat în 2010, a ieşit din vigoare anul acesta, în luna martie, dar ne-am angajat împreună să depunem eforturi, astfel încât să putem să prelungim valabilitatea acestuia", a arătat Ciucă.