Nicolae Ciucă: „Agresiunea rusă împotriva Ucrainei a creat cea mai gravă criză umanitară şi de securitate de pe continentul european”
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, într-o intervenţie online la cel de-al doilea Summit al Platformei Crimeea la nivel de şefi de stat şi de guvern, că statele democratice trebuie să rămână ferm unite în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional.
„În ultimele şase luni, agresiunea rusă împotriva Ucrainei a creat cea mai gravă criză umanitară şi de securitate de pe continentul european de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu consecinţe extrem de grave la nivel mondial. Prin acest război ilegal şi brutal, Rusia a arătat lumii că este un stat care nu se abate de la comiterea unei agresiuni flagrantă, de la încălcarea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar; că este un stat care duce deschis o politică a sferelor de influenţă.
Puţini dintre noi au crezut că acest lucru ar fi putut fi încă posibil în secolul 21, deşi am asistat la războiul din 2008 din Georgia şi la anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Pe măsură ce acest război ilegal continuă, ar trebui să fim ferm uniţi în sprijinirea independenţei, suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional. Ar trebui să spunem clar, în repetate rânduri, că Ucraina, precum şi toate celelalte ţări, inclusiv din vecinătatea estică, au dreptul legitim şi suveran de a-şi urmări propriile aranjamente de securitate şi politică externă, pe baza propriilor alegeri legitime, fără nicio ingerinţă străină", a declarat Nicolae Ciucă.