MENIU

Neliniște în PSD în așteptarea sentinței lui Liviu Dragnea

Inquam Photos / Octav Ganea 
<p>Liviu Dragnea</p>

Neliniște în PSD în așteptarea sentinței lui Liviu Dragnea! Vicepreședinte al PSD, Lia Olguța Vasilescu, susține că procesul în care Liviu Dragnea este acuzat la instigare la abuz este unul politic, iar din acest motiv speră într-o achitare din partea judecătorilor.

Neliniște în PSD în așteptarea sentinței lui Liviu Dragnea! ”Din punctul meu de vedere, ar trebui să se meargă spre o achitare pentru Liviu Dragnea. (...) E clar că este un proces politic în cazul lui Liviu Dragnea și eu sper din toată inima că instanța să vadă acest lucru", a spus Lia Olguța Vasilescu, la TVR.

Procurorii DNA au cerut marți, 15 mai, șapte ani și jumătate de închisoare cu executare pentru liderul PSD Liviu Dragnea.

Magistrații ÎCCJ au amânat pentru 29 mai pronunțarea sentințelor în dosarul „DGASPC Teleorman” în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016 iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017, având 14 termene de judecată.

DNA a răspuns ÎCCJ privind colaborarea cu SRI în cauză, menţionând că sprijinul a constat în furnizarea de informaţii şi suport tehnic.

Sprijinul SRI în dosar a constat în "furnizarea de informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Aceste informaţii nu au fost folosite ca probe şi nu au stat la baza actului de sesizare a instanţei de judecată, nefiind aplicabile prevederile deciziei nr. 21/18.01.2018 a Curţii Constituţionale a României" şi "suport tehnic cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică", precizează DNA în răspunsul transmis instanţei supreme.

DNA susține că, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă".

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.

Mai multe articole despre:
PSD Dragnea nelinişte