MENIU

Negrescu, despre Schengen: Începând din martie, principala victorie a României constă în faptul că devine parte în procesul decizional

Victor Negrescu/ Facebook

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că începând cu luna martie, principala victorie a României constă în faptul că devine parte în procesul decizional al spaţiului Schengen. El le solicită însă partenerilor europeni continuarea eforturilor comune pentru ca aderarea totală a României la spaţiul de liberă circulație să fie realizată, conform celor agreate, în cel mai scurt timp.

Chestorul Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat faptul că principala victorie a României începând cu luna martie este intrarea în procesul decizional al spaţiului Schengen, se arată într-un comunicat oficial, preluat de News.ro. 

“Fiind parte din procesul decizional al zonei de liberă circulaţie, România intră astfel într-un proces ireversibil de aderare la spaţiul Schengen. Solicit partenerilor europeni continuarea eforturilor comune pentru ca aderarea totală a României la spaţiul Schengen să fie realizată, conform celor agreate, în cel mai scurt timp” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, în plenul legislativului european.

Reprezentantul PSD în Parlamentul European a evidenţiat în plenul legislativului european avantajele avute în acest stadiu al aderării la zona de liberă circulaţie, arătând că ţara noastră nu este singurul stat care parcurge un astfel de proces în două etape.

“După 13 ani de aşteptare, aderarea efectivă la spaţiul Schengen a României va începe în luna martie a acestui an. Procesul va demara mai întâi cu căile aeriene şi maritime, precum şi cu mecanismele consulare. Practic, începând cu luna martie, vom putea călători cu avionul fără ca documentele de identitate să fie controlate, mărfurile vor putea circula pe căile maritime fără filtre suplimentare, şi România urmează să emită vize Schengen. Italia, Austria şi Grecia au intrat şi ele tot în două etape”, a mai spus europarlamentarul, potrivit comunicatului.