Negocieri dure între PSD și PNL. Cum își împart funcțiile. Ce cer social-democrații, cine va fi premier
Noi informații din negocierile PNL-PSD. Se conturează noul Guvern, asta desi social-democrații au spus mereu că nu vor forma un Executiv cu liberalii. PSD a promis lucruri mărețe: punctul de pensie majorat de la 1.442 de lei, la 1.600 de lei sau creșterea salariului minim la 3.000 de lei.
Marea miză sunt însă miliardele din bani europeni care vor veni. Între timp, este scandal uriaș în PNL: mulți nu vor alianță cu PSD. Vor cu USR și în niciun caz, nu-l vor pe Ciucă premier. Înțelegerea cu PSD este parafată de Klaus Iohannis.
Alianța dintre PNL și PSD e din ce în ce mai aproape. Se conturează noul Guvern, deși ani la rând, a fost război între cele două partide. PSD lucrează, în acest weekend, la măsurile pentru guvernare, care vizează pensiile, alocațiile sau salariile.
MĂSURILE PSD PENTRU VIITORUL GUVERN
ALOCAȚII, PENSII, SALARII
- creșterea alocațiilor pentru copii cu 40,5%
- creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru studii superioare
- punctul de pensie să crească de la 1.442 de lei , la 1.600 de lei
- creșterea indemnizației sociale minime, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei
Controlul pandemiei - extinderea testării - medicație antivirală în farmacii - campanie de vaccinare mai eficientă
-1500 de paturi la ATI Educație - școală în format fizic - testare permanentă a elevilor și profesorilor - descentralizare Combaterea creșterii prețurilor - plafonarea prețului al energie, gaze, lemne de foc și combustibil pentru 6 luni - asigurarea subvenției la gigacalorie la nivelul lunii decembrie